Liga 1

Legenda Stelei, atac neașteptat la Florin Niță: „Un nesimțit, nu mai răspunde la telefon! Îi duceam mâncare la stadion, era un amărât”

Florin Niță / foto: GSP

Articol de David Marinescu  —  duminică, 09 iulie 2023

Florin Niță (36 de ani), unul dintre cei mai apreciați goalkeeperi români din ultimii ani, cu 19 apariții și în prima reprezentativă, a fost ținta unui atac neașteptat venit dinspre Adrian Bumbescu, omul care l-a antrenat în perioada junioratului.

Fostul mare fundaș al Stelei, în vârstă de 63 de ani, a vorbit într-o intervenție la Sport Total FM despre fotbaliștii care i-au trecut prin mâini de-a lungul carierei sale de antrenor, una în care s-a ocupat în special de sectorul de copii și juniori. 

Florin Niță, desemnat „Fotbalistul Român al Anului” în ancheta GSP din 2021, se numără printre cei care au fost antrenați de Bumbescu, iar fostul „ministru al apărării” din Ghencea susține acum că portarul nu-i mai răspunde la telefon! Lucru pe care Bumbescu nu s-a ferit să-l dezvăluie în interviul acordat vineri.

Adrian Bumbescu, atac neașteptat la Florin Niță: „Un nesimțit! Nu mai răspunde la telefon”

„Am avut grupe bune, chiar pe Florin Niţă, portarul echipei naţionale. L-am avut de la 7 ani, era extremă dreaptă până să-l fac portar. Am avut un meci pe la Piteşti, mi s-au accidentat amândoi portarii şi l-am băgat pe el. A apărat foarte bine, era extremă dreaptă.

Aveam nişte poze cu el, era slab, uscat, aşa, dar avea o viteză ca extremă... A apărat bine, după care l-am băgat la un turneu final la Timişoara, unde a apărat extraordinar, am luat trofeul pe ţară şi a rămas portar. 

Adrian Bumbescu

Păcat că nu mai răspunde la telefon, un nesimţit! Sigur că l-am sunat, i-am şi transmis că «e uşor să-ţi uiţi antrenorul care te-a crescut». Îi aduceam mâncare la stadion, era un amărât, vai de capul lui. În fine, e altă problemă. Sigur, sunt destui care-şi uită antrenorul", a spus Adrian Bumbescu, potrivit sptfm.ro.

La 36 de ani, Florin Niță e liber de contract în acest moment. În ultimul sezon, Sparta Praga l-a împrumutat la Pardubice, echipă care a evitat in-extremis retrogradarea în liga secundă din Cehia. Românul a încheiat sezonul anterior cu o accidentare, din cauza căreia n-a putut fi convocat pentru „dubla” naționalei cu Kosovo și Elveția.

Florin Niță a avut o copilărie grea: „Ca să-mi câştig existenţa, lucram într-o fabrică de cozonaci”

Într-un interviu tulburător acordat Gazetei Sporturilor în urmă cu mai mulți ani, Florin Niță făcea dezvăluiri despre greutățile întâmpinate în copilărie: 

„Mi-e greu să vorbesc... Aproape că nu pot... Dacă încep să povestesc, trebuie să plâng... Munceam pe unde puteam. Munceam la propriu! Am lucrat până şi la o fabrică de cozonaci! Ambalam cozonacii!

Nu m-am dat niciodată la o parte de la muncă și nu e nicio rușine să mergi să muncești, să câștigi bani, să ai un drum. Când rămâi al nimănui, te gândești lângă cine să stai, cu cine să vorbești. Chiar dacă eram un copil când mi-am pierdut tatăl, mă gândeam că trebuie să stau lângă cineva care să-mi poată da ceva de mâncare...”. 

VIDEO Florin Niță: „N-a fost în totalitate decizia mea de a pleca de la FCSB"

>

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.