Pentru noul sezon, FCSB nu va mai avea echipa secundă înscrisă în campionatul din Liga 3. Decizia șefilor grupării roș-albastre e ca această echipă să fie desființată cu totul și să nu mai existe deloc în competiție # Fotbaliștii care erau acolo au fost deja anunțați că trebuie să-și caute alte formații unde să meargă. Vor fi opriți în club doar cei care vor avea drept de joc în noul sezon al Ligii Elitelor U19.
Oricum, mulți dintre cei pe care FCSB îi trimitea să evolueaze în Liga a 3-a, la echipa secundă, erau juniori, tocmai pentru a-i pune să joace la o categorie de vârstă superioară, cu seniorii, și a le grăbi progresul.
De ce s-a renunțat la FCSB 2
S-a decis însă că menținerea echipei în Liga a 3-a nu aduce niciun beneficiu real, ba chiar creează o cheltuială nejustificată, și nici jucătorii care erau trimiși să evolueze acolo, indiferent că erau din lotul primei echipe și veneau după perioade îndelungate de absență sau din Academie, nu aveau un nivel de joc deosebit după partidele disputate.
În ultimii 2-3 ani, la FCSB 2 au jucat multe nume cu greutate dintre jucătorii care au fost sau chiar sunt și acum în lotul primei echipe a FCSB-ului. Printre ei: Octavian Popescu, Oaidă, Nedelcu, Șut, Simion, Buziuc, Pantea, Dumiter, dar și alte nume care s-au regăsit și au și bifat minute în Liga 1, precum Lucian Filip, Alexandru Stan etc.
În campionatul trecut din Liga a 3-a, FCSB 2 a făcut parte din Seria 4, însă parcursul a fost unul dezamăgitor. Chiar umilitor pentru un club care a putut să ruleze și să folosească jucători care au fost doriți de anumite cluburi chiar de pe prima scenă.
FCSB 2 a avut un parcurs foarte slab sezonul trecut
FCSB 2 a terminat sezonul abia pe locul 7 din doar 9 echipe, fiindcă a 10-a, Astra, s-a retras. A avut doar 4 victorii din 16 meciuri și aproape jumătate dintre etape s-au terminat cu înfrângere. Echipa a încasat nu mai puțin de 35 de goluri, o medie care a trecute de două goluri primite pe meci.
Primele două formații din Serie, care au și intrat în barajul de promovare, au fost Tunari și Popești Leordeni, prima terminând cu nu mai puțin de 23 de puncte peste FCSB II. De fapt, mai bine clasate decât a doua grupare a clubului patronat de Gigi Becali au fost și nume precum Real Bradu, Unirea Bascov, Flacăra Moreni și CS Dinamo.
Cum a arătat primul „11” de la FCSB 2 la un meci disputat acum 2 ani: Târnovanu - Pantea, Nedelcu, Soiledis, Șerban - Simion, Șut, Oaidă - Ad. Niță, Buziuc, Oct. Popescu
FCSB 2 a fost folosită ca armă anti-CSA Steaua
În sezonul 2020-2021, FCSB activa tot în Liga a 3-a, acolo unde a făcut parte din aceeași serie cu CSA Steaua, care avea ca scop promovarea. Pentru a împiedica acest lucru, Gigi Becali a ordonat oamenilor din club să trimită la formația secundă toți jucătorii cu drept de joc și la eșalonul inferior, pentru a câștiga meciul cu echipa deținută de Ministerul Apărării Naționale.
Confruntarea disputată în primăvara lui 2021 s-a terminat remiză, dar la finalul campionatului, CSA a reușit promovarea, în vreme ce FCSB 2 a fost eliminată în semifinala play-off-ului de către Afumați: scor la general 4-2 pentru gruparea ilfoveană.
Clasările FCSB 2 în Liga 3 în ultimii ani:
Sezon | Loc în clasament |
2022-2023 | 7 |
2021-2022 | 5 |
2020-2021 | 2 |
2019-2020 | 14 |
2018-2019 | 11 |
FCSB cheltuie cel mai mult cu junorii
În actelor financiare oficiale ale cluburilor din Liga 1, care se regăsesc și în caiectul de licențiere, apar inclusiv sumele pe care echipele le cheltuie cu Centrul de copii și juniori.
La acest capitol, FCSB e pe primul loc. A depășit bariera de 1,5 milioane de euro buget pentru zona juniorilor. Cu peste 300.000 mai mult decât CSU Craiova și Sepsi. Farul, club care se definește chiar prin producerea și formarea fotbaliștilor, a avut cheltuieli de numai 1,1 milioane de euro.
CLUB | Cheltuieli juniori (2022) |
FCSB | 1,54 |
CSU Craiova | 1,2 |
Sepsi | 1,2 |
Farul | 1,1 |
Rapid | 1,1 |
CFR | 0,8 |
Sumele sunt exprimate în milioane euro
Ce cluburi de Liga 1 au avut echipă secundă în ultimul sezon de Liga a 3-a
CLUB | Loc final în clasament |
Farul | 2 |
Voluntari | 8 |
Sepsi | 7 |
FCSB | 7 |
CSU Craiova | 8 |
CFR Cluj | 8 |
Dintre aceste echipe, în aceeași serie au fost doar Farul și Voluntari
{{text}}