Tribunalul Federației Italiene (FIGC) a dat sentința în dosarul în care Andrea Agnelli (47 de ani) a fost acuzat pentru „manevrele” ilegale făcute cu salariile jucătorilor, așa-numitul caz Prisma. Președintele lui Juventus, care a demisionat în noiembrie, primise 2 ani de interdicție de a ocupa orice funcție în fotbal.
Andrea Agnelli nu a scăpat ieftin nici din al doilea proces intentat pentru neregulile financiare de la Juventus. Tribunalul Federației Italiene (FIGC) l-a sancționat cu o suspendare de 16 luni pentru „manevrele” operate cu salariile jucătorilor în perioada 2020-2022, pe care anchetatorii au numit-o afacerea Prisma.
În plus, l-au amendat cu 60.000 de euro pe fostul președinte al bianconerilor, care a demisionat în noiembrie din cauza primului scandal, cel al plusvalențelor fictive. În cauză se vorbește despre încălcarea articolului 4 din Codul de Justiție Sportivă de către directorii și fostul președinte ai lui Juventus.
Juventus, penalizată cu zece puncte
La această suspendare se adaugă prima sancțiune dictată de tribunal și menținută la apel, 24 de luni. În total, Agnelli ajunge la 40 de luni în care nu va putea ocupa orice funcție în fotbal.
În cadrul aceluiaşi dosar, Juventus a acceptat în luna mai să plătească o amendă de 718.000 de euro şi să nu conteste penalizarea de 10 puncte aplicabilă în sezonul trecut, pe baza unei înţelegeri la care a ajuns cu autorităţile fotbalului italian.
Cei șapte directori au scăpat la apel
Agnelli este, practic, singurul care plătește în cele două dosare. Cei șapte foști directori, printre care și Pavel Nedved, pentru care fuseseră solicitate opt luni de suspendare, au fost în schimb achitați, la Curtea de Apel.
Urmează excluderea dictată e UEFA
Juventus a acceptat să nu participe în Conference League în sezonul următor și să-și ispășească acum suspendarea pentru „plusvalențele fictive și manevrele salariale Prisma”, nu în 2024-2025, când se schimbă formatul Ligii.
Torinezii au ajuns la un acord cu UEFA să fie suspendați un an, admițând neregulile comise în cele două dosare.
{{text}}