Vasile Dîncu, fostul ministru al apărării, a vorbit despre decizia Ministerului pe care l-a condus de a perminte ca meciul FCSB - Dinamo, de pe 22 iulie, să se joace în Ghencea.
- FCSB a cerut din nou să joace în Ghencea. Administratorul stadionului, CSA Steaua, a solicitat avizul lui Angel Tîlvar, ministrul Apărării, în acest sens. Surse autorizate informează că ministrul MApN a semnat favorabil solicitarea ca FCSB să poată intra în Ghencea.
- Având aprobarea numărului 1 din MApN, comandantul CSA, Ștefan Bichir, va trebui să răspundă pozitiv adresei formulate de FCSB pentru punerea la dispoziție a arenei
- FCSB - Dinamo, din runda secundă a SuperLigii, este programat sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30.
Dîncu, cel care a vrut să schimbe legea Sportului pentru ca CSA Steaua să poată juca în SuperLiga din postură de club departamental, consideră că decizia de a o lăsa pe FCSB în Ghencea nu este una normală.
Vasile Dîncu: „Nu e normal ca FCSB să joace în Ghencea”
„Personal, nu vreau să comentez această decizie. Domnul prim-ministru Marcel Ciolacu şi ministrul Apărării (n.r. - Angel Tîlvar) au semnat decizia să se joace în Ghencea. E o decizie pe care şi-o asumă. Eu nu mai sunt ministrul Apărării Naţionale.
Din punctul meu de vedere, am considerat că atât timp cât între FCSB şi Clubul Sportiv al Armatei era un litigiu nerezolvat, nu era normal ca FCSB să joace în Ghencea. Aşa am considerat că e normal să se întâmple”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit Orange Sport.
Gabriel-Beniamin Leș, fost ministrul al Apărării Naționale: „Investiția trebuie folosită la capacitate maximă!”
Un alt fost ministru al apărării, Gabriel-Beniamin Leș, e de acord cu decizia de a primi FCSB în Ghencea.
„Până la urmă, investiția trebuie folosită la capacitatea maximă. E un lucru extraordinar (n.r. - că MApN și-a dat acordul ca FCSB să joace în Ghencea). Este un lucru bun și, sincer, nici nu cred că există păreri negative pe chestiunea aceasta. Sunt unul dintre miniștrii care au pornit investiția de acolo, dar eu n-am avut ocazia să-l văd încă.
Într-o zi tot o să merg și eu să-l văd, sunt acasă acum, la Satu Mare”, a precizat Gabriel-Beniamin Leș, 47 de ani, în exclusivitate pentru GSP.ro.
{{text}}