Novak Djokovic (#2 ATP) a mărturisit, imediat după calificarea în semifinalele de la Wimbledon, că se simte favorit la câștigarea unui nou titlu la Londra. Nole îl va întâlni în „careul de ași” pe Jannik Sinner (21 de ani, #8 ATP) și e la doar două meciuri distanță de egalarea unui record impresionant.
În urmă cu câțiva ani, părea aproape imposibil ca cineva să se apropie de numărul de trofee cucerite de Roger Federer pe iarba de la Londra. Cu opt titluri la Wimbledon, Federer fusese proclamat drept regele incontestabil al prestigiosului turneu londonez.
Însă Djokovic, câștigătorul ultimelor patru ediții, l-ar putea egala anul acesta pe Roger! Nole a „mușcat” de șapte ori din iarba de pe Centralul de la Wimbledon, iar invincibilitatea lui poate continua. În ultimii ani, Nole n-a avut rival pe suprafața verde.
„Nu vreau să par arogant, dar bineînțeles că mă consider favorit la titlu! Judecând după rezultatele pe care le-am avut în cariera mea aici, cu cele 7 titluri de la Wimbledon pe care le-am câștigat, e normal să mă consider favorit”, a spus Novak Djokovic, 36 de ani, imediat după victoria cu Andrey Rublev din „sferturi”, scor 4-6, 6-1, 6-4, 6-3.
Novak Djokovic, despre semifinala cu Jannik Sinner: „Va fi foarte motivat să câștige. Dar și eu sunt!”
Djokovic a prefațat apoi semifinala cu Jannik Sinner, italianul pe care l-a înfruntat și anul trecut la Wimbledon, în „sferturi”. Sinner, aflat în acest moment pe locul 8 în clasament, a condus atunci cu 2-0 la seturi, dar sârbul a revenit impresionant și s-a impus cu 6-2 în decisiv.
„L-am văzut și joacă la un nivel foarte înalt. Îi place să joace pe iarbă și pe suprafețele rapide, îi place să fie agresiv și să preia controlul asupra punctului.
Atât pe forehand, cât și pe backhand, lovește mingea foarte tare, încercând să fie el cel care va dicta punctul de la început. Îi cunosc bine jocul. Este atât de tânăr și are în continuare o marjă de progres. Și-a îmbunătățit deja serviciul, iar pe iarbă acest lucru face diferența. Este un jucător foarte complet și acum este pentru prima dată în semifinalele de la Wimbledon.
Aștept cu nerăbdare această provocare. Avem amândoi două zile de recuperare și sunt sigur că va fi foarte motivat să câștige. Pe de altă parte, și eu sunt”.
{{text}}