Liga 1

Șoc total în Ghencea: au fost sabotați din interior? Variantă apărută azi: „Toată lumea se întreabă cine a vândut pontul spre FCSB”

Steaua e un „butoi cu pulbere” în ultimele zile / foto: GSP

Articol de Marius Mărgărit  —  miercuri, 12 iulie 2023

Pe coridoarele de la CSA Steaua plutesc zvonuri că cei de la FCSB au primit informații din cadrul clubului militar pentru a putea ajunge să joace pe stadionul din Ghencea, solicitând acum „punerea la dispoziție”, și nu „închirierea”, cum tot făcuseră până acum. 

Șocul veștii că trebuie să înceapă negocierile cu FCSB pentru a-i permite folosirea stadionului din Ghencea nu s-a estompat deloc la CSA Steaua. Mai ales că, de ceva timp, conducerea clubului militar se întreabă de ce gruparea din Berceni a schimbat strategia și n-a mai cerut, ca până acum, să „închirieze” arena, ci „punerea la dispoziție”.

La Steaua se bănuiește un „sabotaj” din interior!

Surse din minister explicau că este o mare diferență între cele două abordări: 

„Dacă cereau «închirierea», totul se oprea la nivelul CSA Steaua. În plus, pentru această formulă de solicitare, ar fi fost nevoie de o Hotărâre de Guvern, care nu s-a dat niciodată. Pentru «punerea la dispoziție», era nevoie doar de o decizie a Ministerului Apărării, ceea ce s-a și întâmplat, dar acestea erau lucruri cunoscute doar într-un cerc restrâns din cadrul clubului. 

Și toată lumea se întreabă cine a vândut pontul acestei abordări celor de la FCSB”. 

Peluza Sud nu știa!

Nici chiar suporterii Stelei nu știau despre aceste lucruri. Astfel că, la ultima solicitare, au cerut tot „închirierea” stadionului pentru acțiunea prin care doreau să oprească accesul celor de la FCSB pe 22 iulie. Sperau să primească acceptul de la CSA Steaua. 

Totul s-a năruit însă odată cu răspunsul care a venit de la Ministerul Apărării, în care formația din Berceni a primit „verde” pentru a juca pe arena din Ghencea.

VIDEO Gigi Becali, anunț triumfător: „Dacă vom juca în Ghencea, îl iau pe Ciolacu să stea lângă mine”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.