Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Acționarul lui Dinamo anunță schimbarea lui Vlad Iacob: „Am convocat Adunarea Generală”

Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, acționari Dinamo

Articol de Vlad Roșu   —  joi, 13 iulie 2023

Eugen Voicu, unul dintre acționarii celor de la Dinamo, a vorbit despre decizia luată astăzi de Tribunalul București, de a amâna un verdict în ceea ce privește noul plan de reorganizare al dinamoviștilor pentru data de 4 septembrie. 

Omul de afaceri a precizat că acționarii clubului Dinamo vor achita toate datoriile restante până la data de 26 august. Cu o singură condiție: ca administratorul special al clubului, Vlad Iacob, să fie destituit și înlocuit cu altcineva. Acționarii lui Dinamo și Vlad Iacob s-au contrat de mai multe ori în ultimele zile, 

Eugen Voicu, după ce Tribunalul București a amânat din nou decizia în cazul planului de reorganizare: „Noi ne așteptam la o asemenea soluție”

„Noi ne așteptam la o asemenea soluție, suntem pregătiți pentru ceea ce urmează. Nu avea niște efecte pe care să nu le fi luat în considerare. Se vehiculează cifre departe de realitate. 


Până pe 26 august o să achităm toate datoriile care trebuiesc achitate, cu condiția să avem un reprezentant al nostru care să ne reprezinte interesele acționarilor în cadrul clubului și aici mă refer la administratorul special care are această obligație legală”, a declarat Eugen Voicu, conform sport.ro. 

Eugen Voicu, acționar Dinamo: „Am convocat Adunarea Generală, care să aibă pe ordinea de zi schimbarea administratorului special”

Eugen Voicu a precizat că Adunarea Generală a Acționarilor a fost convocată, iar subiectul de pe ordinea de zi a fost destituirea lui Vlad Iacob. Acesta spune că, la Dinamo, comunicarea e disfuncțională. 

„Această situație se poate rezolva prin convocarea unei Adunări Generale care să aibă pe ordinea de zi schimbarea administratorului special, lucru pe care l-am și făcut.


Mi se pare natural că dacă finanțezi un club trebuie să ai puterea de a impune o strategie, trebuie să știi că investești într-un proiect pe care ți-l asumi, nu pe care și-l asumă alții. Comunicarea e disfuncțională. La o asemenea situație nu mă așteptam, e inimaginabil.

Noi am făcut până acum tot ce am promis. Dacă vă uitați la primul comunicat, am promis că vom finanța clubul, că vom plăti restanțele, am obținut licența pentru Liga 1, iar cea mai costisitoare acțiune este problema transferurilor, pe care am rezolvat-o.  

A fost un efort la care am cheltuit niște bani, ca să nu spun că i-am risipit. Aceștia puteau merge la clubul Dinamo dacă lucrurile erau administrate altfel”, a mai punctat Eugen Voicu. 

VIDEO. Dinamo și-a prezentat noile echipamente și sponsorul principal

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.