Andrei Nicolescu, acționar majoritar la Dinamo prin compania Red&White, a vorbit despre iminenta plecare a lui Vlad Iacob, administrator special, și despre consecințele pe care le va avea asupra antrenorului pe care acesta l-a adus la Dinamo vara trecută, Ovidiu Burcă.
„Reacția lui Ovidiu [la plecarea lui Vlad Iacob] e una normală. El își dorește o echipă și oamenii care nu se pot integra nu stau în echipă.
Deciziile sunt luate împreună, credeți-mă. 100% Ovidiu va fi aici în continuare, îl știu de 11 ani. Am lucrat și la Rapid împreună”, a spus Nicolescu la Gold FM.
Andrei Nicolescu: „S-a dovedit că Vlad Iacob creează distorsiuni”
Andrei Nicolescu a mai precizat că Vlad Iacob va fi înlocuit printr-o decizie care se va lua luna viitoare, după ce acționarii s-au sfătuit între ei, inclusiv cu acționarul minoritar Asociația Peluza Cătălin Hîldan. El a dezvăluit că relația lui Iacob cu suporterii era tensionată încă din februarie, la fel și cea cu administratorul judiciar RTZ.
„Situația e clară. Administratorul special e reprezentantul acționariatului. El nu a respectat statutul, așa că, împreună cu reprezentanții suporterilor - APCH, am convocat Adunarea Generală, iar în august va fi schimbat.
Onorabil ar fi ca în aceste 35 de zile pe care le mai are din mandat să nu ia alte decizii contrare acționariatului.
Am încercat ca Vlad să facă parte din echipă încă din februarie, când el avea o relație rece și cu APCH, și cu domnul Zăvăleanu. Eu am crezut că poate nu Vlad creează distorsiuni, dar s-a dovedit că așa era.
Stau și mă gândesc ale cui jocuri le face domnul Vlad Iacob”, a conchis Nicolescu.
{{text}}