Liga 1

Cum s-au simțit Iulian Cristea și Răzvan Oaidă în primul meci pentru Rapid: „Atmosferă senzațională, dar sunt supărat”

Iulian Cristea în tricoul Rapidului, foto: captură youtube

Articol de Mitică Docan  —  Saturday, 15 July 2023

Iulian Cristea, fundașul central care a debutat pentru Rapid în egalul cu Sepsi, 0-0, crede că echipa vișinie are lucruri de pus la punct pentru a începe să lege victorii în Superligă. 

Primit cu căldură pe Stadionul Giulești, jucătorul în vârstă de 28 de ani născut la Mediaș a avut o evoluție sigură. Venit de la FCSB, Iulian Cristea a făcut pereche în centrul apărării cu Cristian Săpunaru, într-un sistem de 4 fundași pus la punct de italianul Cristiano Bergodi. 

Iulian Cristea: „Te simți fotbalist cu atmosfera de pe stadionul Rapid, dar sunt supărat că nu am obținut punctele”

„Mă așteptam să debutez cu o victorie, dar din păcate am reușit doar un egal. Sper să creștem de la meci la meci și să arătăm din ce în ce mai bine. Am controlat prima repriză, am avut ocazii, ei nu ne-au surprins, dar așa s-a terminat. Pe adversari îi știam, sunt în aceeași formulă de ani de zile, o echipă puternică. 

Urmează un meci greu la Mediaș, cu U Cluj, unde o să joc din nou acasă (nr. râde). Ne așteaptă și acolo un meci dificil, fiindcă e start de sezon și fiecare echipă s-a întărit. Dar sperăm să creștem și să aducem puncte acasă. 

M-am simțit foarte bine pe Giulești, într-o atmosferă senzațională, te simți fotbalist, dar sunt supărat că nu am câștigat”, a explicat Iulian Cristea la microfonul celor de la FC Rapid 1923.

Răzvan Oaidă, un mijlocaș venit tot de la FCSB, a debutat și el în vișiniu:

După cum am jucat în prima repriză, am zis că nu avem cum să câștigăm. E posibil ca ei să fi fost mai proaspeți, dar o să ne reglăm și noi. Va fi totul în regulă. Bergodi ne dă încredere. 

N-a fost ușor pentru noi, fiindcă a venit cu foarte puțin timp înainte de prima etapă. M-am simțit extraordinar în tricoul Rapidului, fanii sunt incredibili, cântă din primul până în ultimul minut. Simți că poți da 100% pentru fani și pentru club

>

Citește și alte știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.