Liga 1

Cine arbitrează FCU Craiova - FCSB » „Inamicul” oltenilor e în camera VAR

Radu Petrescu // foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 15 iulie 2023

Radu Petrescu (40 de ani) va arbitra FCU Craiova - FCSB, în prima etapă a noului sezon de SuperLiga.

  • FCU Craiova - FCSB are loc duminică, de la ora 21:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1 , Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Petrescu va fi ajutat de asistenții Mircea Grigoriu și Radu Ghinguleac, iar în camera VAR a fost delegat Cătălin Popa, cel care nu a trecut testele fizice și nu poate fi „central” în următoarea lună. El mai are o șansă în august, iar dacă va pica din nou testele fizice va fi retrogradat și nu va mai putea arbitra în SuperLiga.

Cătălin Popa, inamicul FCU Craiova

Delegarea lui Popa în camera VAR are toate șansele să îi enerveze pe cei de la FCU Craiova, care în sezonul trecut l-au criticat dur pe arbitru, prin vocea lui Marcel Pușcaș, președintele clubului. El a reclamat faptul că Popa era șeful AJF Argeș și arbitra meciurile adversarelor directe ale echipelor FC Argeș și CS Mioveni.

„Nu știu pe cine-am omorât sau cui am făcut atât de mult rău de-l primim ca delegare la meciurile importante pe acest Popa Cătălin. Întreaga presă îl acuză de incompatibilitate. Parcă e un blestem! 

Este șef de asociație sportivă, face afaceri cu un club advers - FC Argeș, duce prăjituri la protocoalele FRF si este și șef al AJF Argeș. Toate reliefate de presa sportivă. Păi, fraților, unde sunt meritocrația, lipsa conflictului de interese și fair- play-ul mult clamat?”, scria Marcel Pușcaș în februarie, înainte de Rapid - FCU Craiova 1-2, meci arbitrat de Popa.

Ulterior, Marcel Pușcaș l-a luat din nou la țintă pe Popa, în martie, înainte de FCU Craiova - Petrolul 1-2, în play-out: „De la ora 21:00, avem un meci extrem de important. Cum sunt toate. Este un meci de 1X2. Cum sunt toate. 

Mă miră faptul că la acest joc a fost delegat arbitrul Cătălin Popa, din Pitești. Că este din Pitești, n-ar fi o problemă. Dar că este președintele AJF Argeș poate însemna culmea delegărilor”.

Cătălin Popa

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.