Liga 1

„Cel mai bun” om al Farului, mesaj indirect pentru Gică Hagi: „Nu sunt pregătit!”

Ionuț Larie, în centru // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  sâmbătă, 15 iulie 2023

Stoperul Ionuț Larie (36 de ani), căpitanul celor de la Farul, a revenit astăzi pe teren în partida cu Hermannstadt, câștigată cu 1-0 de dobrogeni. La final, l-a avertizat indirect pe antrenorul Gică Hagi, în perspectiva meciului cu Sheriff Tiraspol, că nu este în stare să evolueze 90 de minute.

Absent la primul meci oficial al Farului din acest sezon, 1-0 cu Sheriff în preliminariile Champions League, Ionuț Larie a revenit astăzi pe teren. A fost introdus pe teren în minutul 54 al meciului cu Hermannstadt, iar la final și-a îndreptat atenția către returul cu Sheriff, programat pe 18 iulie.

Ionuț Larie, mesaj indirect pentru Gică Hagi înainte de Sheriff - Farul: „Nu sunt pregătit!”

„Mai important este meciul de marți, dar suntem bucuroși că am început cu dreptul acest campionat.

Întotdeauna este greu la început, în primele etape, până ne adaptăm la efort, la ce ne cere Mister. Important este rezultatul.

Nu am intrat cu emoții, piciorul este bine. Mi-a fost puțin frică pentru că nu sunt pregătit și nu știam cât o să duc, dar mă bucur că am rezistat în picioare și sper să o fac mai bine de acum încolo.

Dacă voi juca depindede Mister. Eu cred că nu sunt pregătit să joc 90 de minute, dar decizia va fi la Mister. Sper ca cei care vom sau vor intra să facă un meci bun și să plecăm neînvinși de acolo”, a afirmat Larie la DigiSport.

Întrebat ulterior tot la flash-interviu dacă îl va utiliza pe Larie la retur, Hagi a precizat că „Mă gândesc să joace, să înceapă, dar vom vedea. Larie e Larie, îți aduce altceva”.

După meciul tur, Hagi s-a plâns de absența experimentatului stoper: „E foarte foarte greu să-l înlocuiesc pe Larie. A fost cel mai bun fundaș central în sezonul trecut. Face și faza defensivă bine și ajută la construcție. E greu să găsești un lider ca Larie”.

Tot despre Hermannstadt - Farul:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.