Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Vlad Iacob, intervenție furtunoasă în miez de noapte: „M-au dezgustat!”

Vlad Iacob

Articol de Vlad Roșu   —  duminică, 16 iulie 2023

Administratorul special al celor de la Dinamo, Vlad Iacob (35 de ani), confirmă ceea ce Eugen Voicu, unul dintre acționarii „câinilor”, spunea în urmă cu câteva zile: va fi convocată o Adunare Generală a Acționarilor care să aibă ca subiect pe ordinea de zi schimbarea din funcție a lui Iacob. 

Vlad Iacob a precizat că schimbarea acestuia din funcție nu este o decizie care ar fi în ajutorul clubului. Vlad Iacob mai susține că principalul obiectiv al acționarilor este controlul total asupra clubului Dinamo

Vlad Iacob confirmă convocarea Adunării Generale a Acționarilor la Dinamo: „Nu este favorabilă clubului”

„Este adevărat, s-a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru data de 17 august și subiectul este schimbarea administratorului special. O schimbare care, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă clubului. Din păcate, nici astăzi nu există resursele pe care acest club le merită și de care are nevoie.


Aș vrea să răspund unei acuzații care m-a dezgustat. Domnul Nicolescu a insinuat că n-aș fi fost onorat de deciziile pe care le-am luat până acum la Dinamo. Vreau să-l anunț pe domnul Nicolescu că am luat deciziile cu integritate, în spiritul și pentru binele clubului Dinamo. Îi reamintesc că toate deciziile mele au fost validate de administratorul judiciar.

Am văzut declarația conform căreia eu am distorsionat legătura dintre acționari și administratorul judiciar. Complet fals! Domnii de la Red&White au contractele, au toată corespondența. Noi facem toate acțiunile în baza unui cash flow zilnic. Acuzele la adresa mea sunt complet false.

Funcția care mi-a fost propusă nu există! În situația în care clubul are niște datorii curent și semnificative, administratorul judiciar nu ar fi avizat acest salariu”, a declarat Vlad Iacob, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Vlad Iacob îl atacă pe Andrei Nicolescu: „Mi se aduc acuzații false”


„Am o relație foarte bună cu Ovidiu Burcă, nu relația cu el a fost problema, ci cu alte persoane, am menționat mai devreme (n.r. - Andrei Nicolescu). 

Mi-a fost prezentat de Ovidiu Burcă și m-a încurajat să am încredere în el. Acum sunt în postura în care mi se aduc acuzații false în sfera publică, acuzații pe care nu le poate dovedi”, a mai punctat Vlad Iacob.

Vlad Iacob, administrator special Dinamo: „Miza este puterea și controlul asupra clubului”

Miza este puterea și controlul asupra clubului. Nu știu, sunt surprins, există și alte mize. Sunt dezgustat că mi se aduc acuzații că aș fi luat decizii împotriva acționariatului. Mizele personale ale unora ar trebui să treacă în plan secund, doar capitalizarea solidă și rapidă a lui Dinamo contează.

Faptul că președintele APCH a semnat pentru această AGA m-a surprins într-un mod neplăcut. Am reprezentat pro bono acest club pentru un an de zile, cu rezultate foarte bune în plan sportiv, deși resursele au fost limitate”, a concluzionat Vlad Iacob. 

VIDEO. Match Preview Dinamo - CSU Craiova

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.