Fotbal   •   Nationala   •   13 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO 2008

Chemat din vacanţă

Articol de Justin Gafiuc   —  duminică, 25 mai 2008

Stăncioiu a aflat în timpul concediului, pe care-l petrecea în insula Elba, că trebuie să se prezinte la “naţională”.

Vestea convocării peste noap­te la “naţională” l-a gă­sit pe Edi Stăncioiu în mij­lo­cul vacanţei. Juca de zor tenis pe in­sula Elba, locul exilului lui Na­po­le­on Bonaparte, cînd, brusc, te­le­fo­nul a sunat. Era metodistul fede­ra­ţi­ei, Dan Apol­zan, care-l a­nun­ţa că tre­buie să vină urgent la Mo­go­şoaia pentru a-l înlocui pe Coman.



“Am crezut întîi că e o glu­mă, dar mi-am dat seama repede că e vorba despre un lucru serios. Îmi pare rău pentru Dani, merita să fie la Euro!” au fost primele cuvinte ale portarului de la CFR Cluj. Apoi a continuat: “Mi s-a îndeplinit un vis: să particip la un turneu final! Nu mă mai aşteptam să fiu convocat chiar acum, dar mă voi grăbi să ajung în cantonament, alături de ceilalţi băieţi. E o şansă enormă pentru mine!”.



Stăncioiu se va întoarce în ţară în cursul după-amiezii de azi, cu o cursă de la Roma. Va merge însă la Mogoşoaia abia luni dimineaţa, pentru că Piţurcă le va da liber “tricolorilor” în această seară.

“Cade cerul pe tine!”



Portarul “naţionalei” de tineret, Ci­prian Tătăruşanu, ar fi putut deveni a treia opţiune la prima re­pre­zen­ta­tivă dacă n-ar fi fost şi el accidentat exact în această pe­rioadă, entorsă la glezna dreap­tă, suferită în finalul se­zo­nului: “N-a fost să fie!Într-o săp­tămînă sînt gata sută la sută, dar alegerea depinde numai de se­lec­ţioner! Îmi pare însă foarte rău pentru Dani, care a păţit o mare nedreptate! Cade cerul pe tine cînd auzi aşa ceva!”.



“Şansa carierei”



Antrenorul campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, crede că Stăncioiu ar fi meritat să fie convocat de la bun început de selecţionerul Pi­ţur­că: “E şansa carierei lui! A a­vut un final de sezon extraor­di­nar, în care a ajutat echipa să cîş­tige eventul. E între primii trei por­tari ai ţării. Îl poate concura chiar şi pe Lobonţ!”

15 meciuri a evoluat Stăncioiu sezonul trecut în prima ligă, dintre care 14 ca titular.


0 selecţii are Stăncioiu la echipa naţională.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.