Liga Campionilor

Exemplu pentru Tavi Popescu! Secretul transformării uluitoare a lui Pedri: 6 săptămâni și 7 kilograme în plus de masă musculară!

Pedri, 20 de ani, unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la Barcelona, a pus accent în ultima vreme pe dezvoltarea fizică.

Articol de Theodor Jumătate  —  duminică, 16 iulie 2023

Vacanța lui Pedri Gonzalez a fost dedicată antrenamentelor fizice. Barcelona a vrut să-l întărească pe mijlocașul în vârstă de 20 de ani, pentru a evita alte accidentări musculare, și l-a ținut șase săptămâni într-un centru de pregătire din Tenerife. Are acum șapte kilograme în plus.

În urmă cu trei ani, în 2020-2021, Pedri Gonzalez a fost senzația sezonului. Puștiul de 18 ani, subțirel, 1,74 m și 60 kg, a devenit titular indiscutabil la Barcelona, la fel la naționala Spaniei și, într-o singură stagiune, a jucat nu mai puțin de 73 de meciuri în toate competițiile.

Pedri Gonzalez a ratat 45 de meciuri în ultimele două sezoane. Leziuni musculare!

Nu doar pentru echipa de club, ci și pentru La Roja, la turneul final de Campionat European, și pentru selecționata olimpică, la Jocurile de la Tokyo. Un an competițional incredibil pentru un tânăr care de-abia debutase în fotbalul de top.

Efectele negative ale acelui sezon excesiv s-au văzut în următoarele două sezoane.

  • În primul, 2021-2022, Pedri a pierdut nu mai puțin de 30 de partide din cauza accidentărilor, numai leziuni musculare, care l-au făcut să rateze întreaga toamnă și sfârșitul primăverii.
  •  În al doilea, 2022-2023, mijlocașul a ratat alte 15 dueluri cu Barcelona. Din nou, mușchii săi au cedat.
Octavian Popescu // FOTO: Cristi Preda

Nutriție specială pentru Pedri Gonzalez, bazată pe pește și fructe

Pentru a nu mai risca asemenea accidentări, pentru a-l întări pe jucătorul din Insulele Canare, clubul catalan i-a pregătit un program special în vacanță. Pedri s-a întors acasă, dar a avut șase săptămâni de pregătire fizică intensă la centrul Tenerife Top Training.

Sală de forță, exerciții și pe teren. Lucrând în special pentru mușchii picioarelor, ca să nu mai cedeze pe parcursul unui sezon, dar și pentru trenul superior.

S-a schimbat și dieta sportivului. A trecut la o nutriție deosebită, cu carne de pește și fructe esențiale în meniul său.

Pedri ar trebui să aibă 70 de kilograme. Încă 3 kg de masă musculară!

În aceste șase săptămâni, masa sa musculară a crescut cu șapte kilograme, iar specialiștii Barcelonei cred că mai are nevoie de trei kilograme. La 70 kg ar fi perfect.

Diferența e evidentă între Pedri subțirelul din 2021 și Pedri de acum. Pachete de mușchi. Mai ales brațele au au surprins la reluarea pregătirii.

Transformarea jucătorului spaniol în vârstă de 20 de ani poate fi un exemplu și pentru Octavian Popescu. Atacantul lui FCSB, care are tot 20 de ani, a rămas la fel de slab fizic. La un moment dat, nu putea să pună nici banderola de căpitan. Îi cădea de pe braț, atât era de subțire.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.