Jeonbuk, echipa antrenată de Dan Petrescu (55 de ani), a câștigat astăzi duelul cu Suwon FC din etapa #23 a campionatului sud-coreean, scor 1-0. Cum era de așteptat, „Bursucul” n-a trăit deloc liniștit partida.
În timpul partidei cu Suwon, o ratare a elevilor lui l-a făcut pe fostul tehnician de la CFR Cluj să-și pună mâinile pe cap și să se aplece la pământ. Gestul lui SuperDan i-a amuzat până și pe comentatorii partidei.
Nu e prima dată când Petrescu recurge la un asemenea gest. În februarie, în timpul manșei secunde din play-off-ul Conference League cu Lazio, 0-0, 0-1 la general, antrenorul a reacționat similar după o ratare a lui Krasniqi:
Dan Petrescu, cu o victorie ca în „era CFR Cluj” la Jeonbuk
Este a treia victorie a celor de la Jeonbuk în campionat de când echipa a fost preluată de Dan Petrescu.
Duelul de astăzi a fost rezolvat de brazilianul Gustavo, care a înscris unicul gol al întâlnirii în minutul 13.
Reușita a adus 3 puncte prețioase pentru Jeonbuk, care a egalat-o la puncte (37) pe Seoul, ocupanta locului 3.
La Jeonbuk a fost titular Nana Boateng, „închizătorul” ghanez pe care Dan Petrescu l-a transferat de la CFR Cluj.
De când a fost instalat Dan Petrescu, Jeonbuk a câștigat 3 dintre cele 5 meciuri de campionat disputate. A mai fost o înfrângere, 0-2 cu Gwangju, și un egal, 2-2 cu Daejeon.
Liderul campionatului, Ulsan Hyundai, are 53 de puncte. Jeonbuk s-a apropiat puțin, având în vedere că Ulsan a pierdut ultimele două partide.
{{text}}