FCSB a debutat cu o victorie în noul sezon, 3-1 în deplasarea cu FCU Craiova. Elias Charalambous, antrenorul vicecampioanei, a fost încântat de atitudinea elevilor lui.
Elias Charalambous, după victoria FCSB-ului cu FCU Craiova
„Știam care sunt punctele forte ale lui FCU Craiova , sunt foarte bucuros că jucătorii au respectat tot ce le-am cerut.
A trebuit să găsim soluții în absența lui Andrea Compagno. Am pregătit meciul cu Băluță atacant. Dacă Edjouma va da randament acolo, de ce să nu îl folosim?
Când văd jucătorii că se antrenează ca în această vară, avem încredere că rezultatele vor fi în consecință. E doar începutul, doar 3 puncte, nu am câștigat nimic. Trebuie să continuăm în această manieră”, a spus Elias Charalambous la Orange Sport.
Elias Charalambous a analizat și prestațiile individuale ale jucătorilor. Printre remarcați s-au numărat și debutanții: „Djokovic și Băluță sunt jucători care cunosc foarte bine campionatul. Pare că sunt de mult timp în echipă, n-ai zice că sunt noi. Am adus exact jucătorii de care aveam nevoie”.
Întrebat dacă ar fi un avantaj ca derby-ul cu Dinamo să se joace în Ghencea, antrenorul cipriot a spus: „Uite, avantajul sau dezavantajul e cel pe care îl fac jucătorii pe teren. Trebuie să depunem același efort, să pregătim bine meciul. E un derby, Dinamo e o echipă bună. Vreau aceeași abordare”.
{{text}}