Iulian Chiriță (56 de ani) este un fost internațional român care a făcut parte din lotul pentru Mondialul din 1994. În direct la GSP Live, el a vorbit despre condamnarea pentru înșelăciune și posesie de carduri false primită în 2018 în Spania și despre perioada de coșmar petrecută în închisorile din Barcelona și Madrid
Chiriță, cunoscut drept „Chiru”, a fost un atacant important din Liga 1 în anii ’90, dar dincolo de goluri fostul jucător de la Rapid și de la Dinamo avea o atitudine care-l făcea diferit. Siguranța din teren se citea uneori în tribună ca o formă de aroganță, de aici și furia fanilor îndreptată asupra lui când echipa pierdea.
Chiriță avea ceea ce tinerii din ziua de azi numesc „swag”. Avea tupeu, avea vorbele la el, era calm, cool și făcea de multe ori doar ce avea chef. „Nu-mi plăcea să mi se dea ordine ca la fraieri”, a spus el în direct la GSP Live, vorbind despre meciurile aranjate din vremea Cooperativei.
Luat de Anghel Iordănescu în lotul României pentru Mondialul din America, Chiriță nu a jucat niciun minut la turneul final și nici la vreo echipă din afara României. Cu toate astea, avea o viață bună care la un moment dat s-a risipit. Rămas fără bani după ce businessurile i-au dat faliment, Chiriță a plecat - „de rușine”, spune el - în Italia și apoi în Spania de unde a luat totul de la zero.
Până în 2015, când presa din România a scris despre arestarea lui la Barcelona, într-un dosar cu carduri false. Opt ani mai târziu, Chiriță e în libertate, chiar dacă într-o formă condiționată, și a vorbit în premieră la GSP Live despre detaliile arestării sale și despre anii petrecuți în închisorile din Spania.
262 de meciuriși 57 de goluri are Iulian Chiriță în prima ligă din România pentru Flacăra Moreni, FCM Brașov, Rapid, Dinamo și FC Argeș. Chiriță are trei meciuri pentru națională, fără să înscrie
Iulian Chiriță, pe vremea când era patron de restaurant- Ce faci în momentul ăsta? Cum îți merge?
- Pot să zic că duc o viață normală, liniștită. Sunt în Spania, am venit aici pentru că am vrut să iau totul de la zero. Nu mi-a fost frică. Pe moment, nu pot să mă plâng. Sunt cu toată familia, cu amândoi băieții. Am venit de la început toți.
- Cum îți câștigi existența?
- Muncesc la fabrica Seat, în Martorell (n.r. - la 30 de kilometri de Barcelona). E o fabrică foarte mare. Lucrez ca electrician industrial, nu electrician care pune un bec, pune o priză. Lucrăm cu roboți, cu linii de asamblare. Acum avem un proiect pentru linia electrică de Seat. Cam asta fac de ceva timp. Îmi permit să fac orice, dar de multe ori nu pot face tot ce vreau pentru că sunt prea obosit. Anul ăsta am avut un an mai ușor, s-a făcut o mică pauză din ianuarie. Dar de la începutul lui septembrie chiar că nu o să mai am nicio zi liberă. O să lucrez 10-12 ore de luni până luni, dar depinde de cât vreau eu să lucrez. Pot lucra opt ore sau pot lucra extra, să câștig mai mulți bani.
- Acum câțiva ani ai ajuns la închisoare. Cum ai intrat în povestea aia?
- Am fost pentru prima dată arestat în viața mea. Atunci am apelat la presa din România crezând în naivitatea mea că or să se grăbească puțin lucrurile, să se vadă dacă merit sau nu să fiu arestat, încarcerat. Dar hai să-ți spun ce s-a întâmplat, nu am prea vorbit despre asta până acum.
Iulian Chiriță: „Aveam clienți români care trăiau din furturi”
- Te rog.
- În 2015, mi-am deschis un restaurant destul de mare, de 150 de metri pătrați. Aveam o terasă cu 22 de mese. Nu era cu specific românesc, puteai să mănânci orice. Au început să vină diferite persoane. Români, spanioli. Aș minți să spun că abia după aia mi-am dat seama, deci am văzut de atunci că era o gașcă de băieți români nu prea ortodocși. Trăiau din furturi, falsificare de carduri și toate cele. După părerea mea sunt cei mai proști hoți pe care i-am văzut în viața mea.
- De ce zici asta?
- Hoți mai proști nu există. Ăla care a fost decretat de poliția spaniolă drept șeful bandei a intrat la închisoare și i-a tras după el pe nevastă-sa, copilul și vreo 40 de persoane. Numai hoț nu poți să te numești dacă tragi 50 de persoane după tine. În fine, veneau la restaurant cu vrăjeală: “Hai, Iuliane, te iubim, noi suntem cu Rapid”. Au început să mănânce la mine, dar pe cuvânt că nu s-a tras niciodată cu o tarjetă (n.r. - nu a fost folosit cardul). Puteai să-ți alegi dacă plătești cash sau cu cardul. Nu am fost la bancă, nu am cerut mașină pentru a plăti cu cardul, la mine se plătea doar cash.
- Așa…
- A trecut timpul. Veneau în fiecare zi și mâncau, vorbeau cu unul, cu altul. Aș fi tâmpit, imbecil să spun că nu-mi dădeau seama de ce făceau. Dar eu știind că nu mă implic am zis: “Ce mă interesează pe mine? Sunt clienți ca oricare alții. Vin, mănâncă, beau, plătesc și pleacă”. Problema e că în timp au început să îmi spună: “Iuliane, avem să-ți plătim 500, 600, 700 de euro. Nu vrei un telefon mai ieftin? Nu vrei un laptop?”. Eu, ca fraierul, am zis da. Acceptam bunuri furate la jumătate de preț, cum se mai întâmplă. Cred că mulți care aveau cârciumă mai făceau asta prin România.
- Și ce s-a întâmplat mai departe?
- Poliția avea interceptări, fotografii…Au intrat polițiștii peste mine, dimineața la 6, în 26 octombrie 2015. Mi-au spart ușa. Ei se așteptau să găsească știu eu ce, dar au văzut că n-am bani, că nu trăiesc în lux. M-au luat, m-au băgat la beci și atât.
Chiriță: “Am și acum nopți în care mă trezesc fără aer, țip”
- De ce te-au acuzat?
- La început, de nimic. Vedeam cum ușor, ușor îi aduceau pe toți, nu-mi dădeam seama de ce sunt în situația asta. Ne-au băgat la beci pe secție și ne-au ținut două zile și două nopți. Înainte să ne trimită la Modelo (n.r. - La Modelo, închisoare de bărbați din Barcelona), ne-au chemat pe rând pe fiecare și ne-au întrebat dacă vrem să declarăm. Am zis: “Ce să declar? Nu am nimic de declarat”. Ei au crezut că eu o să fiu veriga slabă, că o să vorbesc. Eram singurul fără cazier. I-am spus procuroarei: “Singurul lucru pe care pot să-l spun este că recunosc că am cumpărat un lucru furat, dar mai mult nu pot să spun”. Mi-a zis: “Dacă se întâmpla la tine în restaurant, tu sigur știi mai multe”. I-am zis că nu. Îți dau cuvântul de onoare că mi-a spus fix cu cuvintele astea: “O să regreți toată viața ta că nu ai declarat”.
- Serios?
- Da. Am mers la Modelo. Nevasta și copiii mei n-au mai putut să continue cu restaurantul. L-am închis, am pierdut toți banii, 115.000 de euro. La închisoare, ne-au ținut o săptămână în carantină. Când am intrat, am zis: “Doamne, mai bine mor!”. Ce am putut să văd…Prima imagine a fost de filme de groază. Era o închisoare veche, cum mai vezi în filmele cu teroriști. În corpul în care am fost închis eu erau 300-400 de persoane, toți înghesuiți pe culoarele celor trei etaje. Era o gălăgie insuportabilă. Când m-am văzut acolo, cu o pungă ca de gunoi cu hainele în ea, a început coșmarul vieții mele. Am nopți și acum când mă trezesc fără aer, urlu, țip, din cauza a ceea ce am putut să văd, să trăiesc.
- Care e cea mai grea imagine din perioada aia?
- Am stat șase luni la Modelo, din octombrie până în ianuarie, când au spus că e un caz foarte grav și că l-au trecut la crimă organizată. Îți bagă orice la dosar pentru ca judecătorul să ia în considerare cazul. După șase luni, m-au mutat la Valdemoro, lângă Madrid. Eram acolo, făceam duș și în stânga mea aud urlete. Eram cu șampon, cu apa curgând pe mine. Când îmi arunc ochii în dușul vecin, din stânga mea, un marocan era tăiat tot. Își tăiase gâtul, își tăiase fața, îți tăiase corpul, tot, tot. Era plin de sânge din cap până în picioare, se făcuse o băltoacă de sânge enormă. M-am speriat, mi-am luat hainele și am fugit dezbrăcat. Îmi era frică să rămân acolo. În închisoare, dacă se întâmplă ceva și ești prin preajmă nu contează, te iau la grup și te bagă la izolare. Nu stă nimeni să te întrebe, nu se fac anchete. Cât am stat eu la Valdemoro au murit patru persoane.
- Cât ai stat în închisoare?
- Doi ani de arest preventiv. De fiecare dată când făceam recurs, mi se amâna. Venea avocatul și îmi spunea: “Iulian, te rog frumos, vorbește cu soția, cu copiii. Dă o declarație și spune tot ce se întâmpla! Mi-a spus procuroarea că va ține cont”. I-am spus că nu am ce să declar, nu știu nimic. Eu am stat doi ani, în timp ce alții din grup au început să iasă la declarați, dădeau în gât tot ce știau și plecau acasă. Înaintea mea au ieșit patru români. Unul era judecat în același timp pentru două înfracțiuni, fusese de nenumărate ori la închisoare. Lui i-a dat drumul după un an, pe mine m-au ținut doi ani preventiv.
- Ai stat fără condamnare…
- Mi s-a refuzat orice cerere de eliberare condiționată, orice cerere de lăsare în libertate. Am stat din ianuarie 2016 până în septembrie 2017 fără să-mi văd nevasta și copiii. Pe ei îi costa peste 1000 de euro să vină până la Madrid, cu hotel, cu tot.
- Ei cum s-au descurcat fără tine?
- Băiatul meu cel mare, Cristian, a muncit în perioada asta și el a avut grijă de toată familia, inclusiv de mine. Trebuia să-mi trimită în fiecare săptămână bani. 50-100 de euro, fără bani ești mâncat. La început am dat 3000 de euro pentru avocat. După câteva recursuri, mi-a zis că mai trebuie să-i dau 3.000 de euro. I-am dat, apoi i-am zis că nu mai am niciun ban. Când am văzut că nu-i interesează dacă sunt sau nu vinovat, am făcut cerere și am renunțat la avocat. Nevastă-mea și copiii au început să plângă. Au zis: “Lasă că vedem cum facem”. Le-am zis că nu mai vreau avocat pentru că nu mai avem bani. Mi-am pus un avocat din oficiu.
Chiriță: “Procuroarea mi-a zis că mă spintecă”
- Și?
- După doi ani, m-au pus în libertate la 11 noaptea. Eram 6-7 persoane împotrivă cărora nu aveau mai nimic. Nu ne-a întrebat nimeni dacă avem bani, dacă nu avem. Ne-au deschis ușile și ne-au trimis acasă. Valdemoro e la 20 de kilometri de Madrid. Eram într-un câmp, nu luasem nimic cu mine. Prima dată, nu mi-a venit să cred că sunt afară. Apoi au început glumele. Când am auzit că îmi dau drumul, am zis că nu iau cu mine nici măcar o pereche de ciorapi. Am ieșit cu mâinile în buzunar, dar alții au luat televizoarele de cameră, genți. Eram ca în filmele cu proști, cu Păcală. Mergeam pe jos, era beznă, puțină lume vrea să locuiască în jurul închisorii. M-au luat: “Chirule, fratele meu, ajută-ne și pe noi!”. Aveau brațele pline. Le-am zis că nu ajut pe nimeni. Am mers la o stație de autobuz, am ajuns la Madrid și apoi cu trenul la Barcelona.
- Cum a decurs procesul?
- Eu o să termin abia în 2024. Toată lumea râde de legile din România, dar eu nu sunt încă liber. Mă țin nouă ani.
- Cum adică?
- Îți explic.După ce am ajuns acasă, avocatul din oficiu mi-a spus că o să-mi fie trimisă o hârtie cu ziua și luna procesului. A fost în 2018, în aprilie. Am ajuns la tribunal, eram 30 de persoane. Erau și cei rămași închiși. Vine la un moment dat avocatul și zice: “Vrea să ne vadă procuroarea!”. Am zis ok. Mi-a zis: “Te-ai hotărât? Începe procesul, vrem să facem “trato”!. Adică o înțelegere. Cine spune că în Spania există justiție minte. Ai numai înțelegeri. Te sperie un an, doi, depinde de cât reziști. Apoi îți propune ceva, ei știu că nu vrei să mai trăiești ce ai trăit. I-am zis că nu sunt de acord. Mi-a zis de față cu avocatul: “Dacă nu faci trato, te spintec! O să cer 12 ani”. I-am zis că nu are pe ce să ceară atât. Am sunat-o pe nevastă-mea, i-am povestit, a început să plângă: “Te rog frumos, n-avem bani să intrăm în judecată, acceptă trato!”.
- Ai acceptat?
- I-am zis avocatului: “Accept, ce-mi oferă?”. La patru-cinci persoane cu cazier, cu condamnări, le-a dat doi ani, mie mi-a oferit 3 ani și o lună. Mi-a dat doi ani pentru posesie de carduri false. Ce posesie de carduri false? Erau două carduri ale mele de la bancă. Și mi-a dat un an și o lună pentru înșelăciune. În total, trei ani și o lună din care s-au dedus doi ani de arest. Am zis că nu accept și am ieșit. Avocatul a venit și a zis să accept, că procuroarea e foarte supărată. Am înțeles că dacă unul din cei 30 nu accepta înțelegerea, trebuia să se facă proces pentru toți. Unii au făcut înțelegere pe perioada deja făcută și urmau să fie expulzați din Spania, cu interdicție de intrare pe 5 sau 7 ani.
- Și?
- Am acceptat, m-am speriat. Am spus da, am semnat o hârtie în care am spus că sunt de acord cu înțelegerea, recunosc fapta și îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat și pentru faptul că am pus la lucru autoritățile din Spania. Atât.
Chiriță: “Voi fi liber cu totul în februarie 2024”
- Ai mai intrat la închisoare?
- Nu. În mod normal, trebuia să intru. După câteva luni, mi-a venit o hârtie în care scria că trebuie să mă prezint la cea mai apropiată închisoare să fac restul de pedeapsă. Am vorbit cu avocatul și mi-a zis să facem o cerere de grațiere către prim-ministru. “Nu știu de vreun caz în care a fost de acord, dar măcar se mai prelungește câțiva ani”. Prin 2018, am făcut cererea, după vreo doi ani am primit răspuns că nu sunt grațiat. Acum chiar trebuia să mă hotărăsc să mă duc la penitenciar. Noroc că un prieten mi-a zis: “S-a dat de curând o lege conform căreia cei aflați la prima condamnare, cu o pedeapsă de până în cinci ani, pot să sune la o închisoare cu regim deschis”. Te duci în fiecare zi să te vadă. Primești o hârtie, apoi te duci la o lună. Dacă ai serviciu, dacă ai familie, te duci la o lună să semnezi. Dacă ești ok, te duci la trei luni, apoi la patru luni. Ei te pot chema oricând să te întrebe ce faci, cum ești cu serviciul. E un fel de libertate condiționată.
- Bănuiesc că ai cerut asta…
- Da. E un centru de securitate socială, nu ține cu totul de justiție. Un fel de servicii în folosul comunității. Eu am făcut cerere ca să nu mă mai duc să mă văd cu ei. Mi-au aprobat-o cu trei luni înainte de a trece termenul de un an și o lună pe care-l mai aveam de făcut, dar am primit o hârtie de la Madrid că o să mai primesc doi ani ca perioadă de probă. Dacă fac ceva greșit, inclusiv o amendă penală, pot să mă bage din nou în închisoare să fac si restul de pedeapsă. În februarie 2021 trebuia să termin cu totul cu pedeapsa, dar așa, în condițiile noi, în octombrie 2021 a trebuit să iau autorizație ca să pot să vin să o înmormântez pe mama.
- Când expiră perioada asta de probă?
- În februarie 2024. Dacă eu mă duc acum și fur un portofel, iau pedeapsă pentru furt plus perioada rămasă din momentul furtului până în februarie 2024. Cel mai rău ar fi că aș fi considerat recidivist.
M-a afectat foarte tare. Până în 2017, am locuit în Castelldefels, un oraș foarte cunoscut de lângă Barcelona. Toți fotbaliștii de la Barcelona, inclusiv Messi, au case acolo. Bine, eu stăteam în altă zonă. Îmi trebuia elicopter să ajung unde stătea Messi. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am ieșit din arest a fost să mă mut. De rușine. Avusesem restaurant acolo, mă cunoștea lumea
- Iulian Chiriță, fost internațional român
{{text}}