International   •   Liga Campionilor   •   Corepondență din Tiraspol

Întrebarea pe care Tudor Băluță a ocolit-o înaintea duelului de la Tiraspol: „Nu intru în astfel de discuții!”

+21 Foto
Tudor Băluță (24 de ani) va fi unul dintre avantajele Farului în manșa retur cu Sheriff, mijlocașul revenind în echipa de start pentru confruntarea decisivă de la Tiraspol

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)   —  luni, 17 iulie 2023

Tudor Băluță (24 de ani) va fi unul dintre avantajele Farului în manșa retur cu Sheriff, mijlocașul revenind în echipa de start pentru confruntarea decisivă de la Tiraspol. Gică Hagi a menajat opt piese importante pentru confruntarea de marți seară din capitala Transnistriei, care vor reveni pe gazon pentru a forța calificarea în turul II preliminar al Champions League.

  • Reporterul GSP Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt la Tiraspol și transmit toate informațiile care contează înainte, în timpul și după Sheriff - Farul
  • Farul s-a impus cu 1-0 în manșa tur și pornește favorită la calificarea în turul secund preliminar al Ligii Campionilor
  • În faza următoare, Farul ar da cel mai probabil peste Maccabi Haifa. Israelienii au câștigat turul cu maltezii de la Hamrun, scor 4-0.
  • Dacă e eliminată de Sheriff, Farul va retrograda în Conference League, pe ruta campioanelor, unde va întâlni echipa care pierde din duelul Urartu (Armenia) - Zrinjski (Bosnia). Bosniacii au câștigat în tur cu 1-0.

Mijlocașul a făcut avancronica duelului de la Tiraspol, pozând într-un fotbalist sigur pe el și pe șansele de a învinge ale formației sale. 

Tudor Băluță, înainte de Sheriff - Farul 


„Am făcut un meci bun acasă, suntem pregătiți. Mergem cu gândul la calificare. Mentalitatea noastră o știe toată lumea, mergem la fiecare meci să câștigăm. Marți, nimic nu e diferit. Am venit cu gândul să obținem o nouă victorie. Dar trebuie să fim pregătiți pentru orice, în astfel de partide te poți aștepta la prelungiri, la penalty-uri. Datoria noastră este să fim pregătiți. 

Nu știu dacă vor fi diferențe mari față de manșa tur, vrem să facem un fotbal ofensiv, să marcăm, să nu primim gol. Așa am jucat meciul tur, așa vom juca și la Tiraspol. 

Vremea e la fel ca în România, nu mi se pare diferită, trebuie să ne adaptăm la orice condiție. Nu mă gândesc că va fi foarte cald, trebuie să ne gândim doar la ceea ce va fi fotbalistic. 

Știam cu toții că avem o perioadă aglomerată, e nevoie de toată lumea din lot. Bine că am obținut victoria la Sibiu, noi, ceilalți, trebuie să venim cu forțe proaspete, ca să continuăm seria rezultatelor bune”, a spus Tudor Băluță


Nu vreau să intru în discuții politice, ne așteptăm ca suporterii lor să-și susțină echipa așa cum și ai noștri și-au susținut favoriții acasă, ne concentrăm doar la ceea ce este pe teren. Am fost la baza celor de la Sheriff, când am jucat în Youth League, este o bază frumoasă, cu tot ceea ce este nevoie. Terenul se prezintă în condiții bune și ne va ajuta să facem un fotbal bun. Orașul Tiraspol nu-l cunosc. N-am venit să ne plimbăm, am venit doar pentru fotbal și să facem o partidă bună

- Tudor Băluță

VIDEO. Gică Hagi a supervizat antrenamentul oficial al Farului de la Tiraspol

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.