International   •   Liga Campionilor   •   CORESPONDENȚĂ DIN TIRASPOL

Reporterii GSP au remarcat 5 detalii interesante în Tiraspol, înainte de Sheriff - Farul » Sold-out și gazon unguresc + vremea ține cu „Regele”

+50 Foto
FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)   —  luni, 17 iulie 2023

Gazeta Sporturilor vă prezintă ultimele detalii de la Tiraspol, înaintea „decisivului” dintre Sheriff și Farul, programat marți, de la ora 20:00.

  • Reporterul GSP Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt la Tiraspol și transmit toate informațiile care contează înainte, în timpul și după Sheriff - Farul
  • Farul s-a impus cu 1-0 în manșa tur și pornește favorită la calificarea în turul secund preliminar al Ligii Campionilor
  • În faza următoare, Farul ar da cel mai probabil peste Maccabi Haifa. Israelienii au câștigat turul cu maltezii de la Hamrun, scor 4-0.
  • Dacă e eliminată de Sheriff, Farul va retrograda în Conference League, pe ruta campioanelor, unde va întâlni echipa care pierde din duelul Urartu (Armenia) - Zrinjski (Bosnia). Bosniacii au câștigat în tur cu 1-0.

După ultimele rezultate internaționale, la care la loc de cinste stă victoria din 2021 cu Real Madrid pe „Bernabeu”, moldovenii nu concep să fie eliminați din preliminariile Champions League. La fel, Hagi nu poate lua în calcul că echipa patronată de Victor Gușan să răpună „marinarii”, pe malul Nistrului.

Farul Constanța a ajuns direct de la Sibiu la Tiraspol, după etapa inaugurală a Ligii 1. Campioana României e pregătită pentru manșa decisivă a „dublei” cu Sheriff din capitala transnistreană. În tur, Kiki a marcat golul victoriei constănțenilor.


Gică Hagi urmează să comande antrenamentul oficial pe arena centrală a complexului sportiv „Sheriff”, astăzi, de la ora 20:00. Stadionul se aseamănă mult cu stadionul „Ilie Oană" din Ploiești, chiar și gazdele au făcut această comparație.

1. Meciul ar putea fi televizat de către PrimaSport

Partida alb-albaștrilor ar putea fi televizată de către Prima Sport, la ora redactării articolului încă se discuta pe marginea acestui subiect. Totuși, sunt șanse foarte mari ca în această seară, maximum mâine dimineață, să se rezolve și această problemă.

2. Arșiță, dar se anunță furtuni sporadice


Este caniculă și la Tiraspol, termometrele au depășit 37 de grade Celsius pe durata zilei, iar oamenii se răcoresc pe malul Nistrului, bălăcindu-se și fugind de arșiță. Totuși, pentru ziua de marți, atât prognoza, cât și gazdele care au consultat buletinul meteo se așteaptă la ploaie, "furtuni sporadice", cum apar informațiile online. Maxima zilei de marți va atinge 32 de grade Celsius. 

„Nu ar fi de mirare să plouă, ploaia este în programul clubului. Încă de la primul meci european al clubului în preliminariile Champions League, cu Astana. A fost o ploaie teribilă! Ulterior, a plouat de multe ori la primul meci continental al sezonului pentru Sheriff, noi credem că e de bun augur", a povestit ofițerul de presă al gazdelor, Miroslav Primovici.

3. Va fi un stadion plin, presiune pe Hagi 

Conform informațiilor furnizate de către gazde, până astăzi s-au vândut 4.000 de bilete pentru meciul de marți, arena principală având o capacitate de 13.500 de locuri. Totuși, cei de la Sheriff se bazează pe aportul publicului. 

„Vom pune presiune, se va umple arena. Și la noi, ca-n alte părți, oamenii cumpără biletele abia în ziua partidei. Oricum, pentru noi, acest meci este ca o sărbătoare", au transmis transnistrenii. Biletele costă de la 12 lei tichetul.

4. Gazon nou, unguresc

Baza lui Sheriff este impresionantă, printre altele, sunt două arene. Cea principală, pe care se va antrena și Farul în această seară și pe care se va juca meciul, are o capacitate de 13.500 de locuri, a doua, situată în imediata proximitate, are și pistă de atletism și o capacitate de 9.000 de locuri. 

„Gazonul arenei principale tocmai a fost schimbat. Este nou, nouț, priviți-l! Doar un amical s-a mai jucat pe el până acum. Este natural, iarbă ungurească, printre cele mai bune de pe piață", a transmis oficialul lui Sheriff pentru GSP.ro.

FOTO: Cristi Preda

5. Și nocturna îmbunătățită

Inițial, meciul Sheriff - Farul trebuia să se joace la Chișinău, dar UEFA a fost de acord ca el să se joace în casa "șerifilor" de la Tiraspol. Abia după ce forul continental a probat faptul că a fost schimbată o parte a instalației de nocturnă de pe arena centrală.

VIDEO. Tot ce trebuie să știi înainte de Sheriff - Farul 

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.