Cristiano Ronaldo, 38 de ani, se pregătește în Portugalia pentru al doilea său sezon la Al Nassr, în Arabia Saudită. Imediat după un amical de coșmar cu Celta Vigo, scor 0-5, căpitanul naționalei lusitane a ieșit în fața jurnaliștilor portughezi și nu a ezitat să le răspundă contestatarilor.
„M-ați criticat că am mers în Arabia Saudită, acum toți vin aici!”, spune răspicat Cristiano Ronaldo. Apoi presară niște aroganță la fel de discret cum aruncă Salt Bae sare pe Tomahawk-ul de 1.000 de dolari: „Cristiano generează interes peste tot unde merge”. Dar dacă nici CR7 nu mai poate vorbi despre el la persoana a III-a, atunci cine?
Și cam are dreptate. Arabia Saudită atacă piața europeană cu o ferocitate pe care o mai vedem doar la echipele din Premier League. Edouard Mendy (Chelsea), Roberto Firmino (Liverpool), Karim Benzema (Real Madrid), Jota (Celtic), Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), Kalidou Koulibaly (Chelsea), Marcelo Brozovic (Inter Milano), Ruben Neves (Wolves) și N'Golo Kanté (Chelsea) sunt vedetele care i-au călcat pe urme lui Ronaldo în această vară.
Perioada de transferuri continuă până pe 20 septembrie, iar setea arabilor pentru jucători de top pare greu de potolit.
Cristiano Ronaldo, declarații incendiare: „S-a deschis «Cutia Pandorei»! Arabia Saudită va depăși Turcia și Olanda”
Cristiano a lăudat din nou campionatul Arabiei Saudite. „Va fi foarte puternic. S-a deschis «Cutia Pandorei». Așa cum am mai spus, în 3 ani vor fi foarte mulți jucători valoroși aici. Campionatul va fi spectaculos. Am spus că va crește într-un an, dar uite că o face după 6 luni. Am anticipat greșit cu 6 luni!
Sezonul următor vor veni și mai mulți jucători valoroși. Într-un an, campionatul saudit le va depăși pe cele din Turcia și Olanda. M-au criticat că am venit în Arabia Saudită și uite ce se întâmplă? Am deschis drumul...
Acum toți jucătorii vin aici. Decizia mea a fost 100% crucială și i-a convins și pe alți jucători de top să vină aici. Ăsta e adevărul! Cristiano generează interes peste tot unde merge”, a explicat Cristiano Ronaldo, conform A Bola.
Sunt fericit de când a venit Mister. E pregătirea în care m-am distrat cel mai tare și în care am avut parte de cele mai spectaculoase antrenamente. Vom întări echipa. Mister va face treabă bună și vom face un campionat excelent.
Cristiano Ronaldo, despre Luis Castro, noul antrenor al lui Al Nassr
În acest moment, 4 formații au loturi mai valoroase decât toate echipele din Liga 1:
- Al Hilal - 140,65 milioane de euro;
- Al Nassr - 89.08 milioane de euro;
- Al Ittihad - 77,03 milioane de euro;
- Al Ahli (nou-promovată) - 51,28 milioane de euro.
CR7: „Serie A era un campionat MORT până să semnez cu Juventus”
Portughezul trecut pe la Real Madrid și Manchester United s-a lăudat și cu revenirea campionatului italian, care a avut în acest sezon câte o finalistă în toate cele 3 competiții europene, Inter Milano (Liga Campionilor), AS Roma (Europa League) și Fiorentina (Conference League):
Uite, Serie A, când m-am transferat acolo, campionatul era MORT, apoi și-a revenit. Știam că la fel se va întâmpla și în Arabia Saudită. Va deveni un campionat puternic.
Portughezul a evoluat în Italia pentru Juventus, între 2018 și 2021, perioadă în care a marcat 101 goluri pentru în 134 de meciuri în toate competițiile. A câștigat două titluri, o Cupă și două Supercupe, fiind declarat în două rânduri jucătorul sezonului.
„100% nu mă întorc în Europa”
Portughezul a exclus orice șansă de a se întoarce în Europa. A respins zvonurile care îl dădeau inclusiv la Newcastle, pentru o revenire în Liga Campionilor, clubul fiind patronat de Prințul Mohammad bin Salman, cel care controlează și Al Nassr.
Revenirea în Europa e un caz închis pentru mine. Sunt 100% sigur că nu voi mai juca pentru o formație din Europa. Am deja 38 de ani și jumătate și... nu mai merită!
Europa și-a pierdut din calitate. Un singur campionat rămâne cel mai bun, Premier League, e cu mult înaintea concurenței. Spania a scăzut, Portugalia nu e top, Germania a pierdut mult din calitate.
„Săgeți” către Leo Messi
Jurnaliștii portughezi n-au ezitat să-l întrebe pe starul portughez și despre destinația lui Leo Messi, care a fost prezentat la Inter Miami.
Răspunsul a fost unul direct: „SUA? Nu, campionatul Arabiei este mult mai bun decât MLS”. O „săgeată” în direcția marelui său rival care a refuzat un contract astronomic în Golf: 1,5 miliarde de euro pentru a evolua 3 ani la Al Hilal. A ales în cele din urmă echipa patronată de David Beckham.
496 de goluriare Lionel Messi în campionatele din Big 5 (Anglia, Spania, Germania, Italia și Franța), recordul all-time, cu o reușită în plus față de Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo, replică și pentru președintele UEFA
Ronaldo nu l-a menajat nici pe Aleksander Ceferin, șeful UEFA: „Jucătorii care au venit aici nu sunt cum a spus președintele. Jota și Ruben Neves sunt jucători tineri! Și vor mai veni și alți jucători de top!”.
Ceferin criticase strategia arabilor: „Nu ne temem de un exod al jucătorilor. E o greșeală ce fac. Ar trebui să investească în academii, să aducă antrenori și să își crească propriii jucători. Să transferi jucători la final de carieră nu ajută la dezvoltarea fotbalului. La fel au făcut și în China și au greșit”.
Ce spune despre 0-5 cu Celta Vigo
Al Nassr avea două victorii în stagiul de pregătire, 2-0 cu Alverca (Portugalia) și 5-1 cu Farense (Portugalia). Luni seară, pe Estadio Algarve, vicecampioana Arabiei Saudită a fost zdrobită de Celta Vigo, locul 13 în Spania sezonul trecut, scor 0-5.
Cristiano Ronaldo a fost schimbat după pauză, în minutul 48, la scorul de 0-0. După numai 4 minute, Al Amri a văzut direct cartonașul roșu. În inferioritate numerică, arabii au încasat 5 goluri în 18 minute!
Portughezul aruncă vina pe arbitru: „A stricat meciul, a exagerat când a arătat «roșu». Eliminarea a omorât jocul. Am luat primul gol, iar echipa s-a prăbușit. În prima repriză, noi am jucat mai bine decât Celta. Acea repriză o să fie standardul nostru pentru noul sezon.
Băieții sunt obosiți, dar echipa are un vibe pozitiv, suntem toți bucuroși. Meciul din seara asta a fost important, iar ce rămâne după el e cum am jucat în prima repriză. Se întâmplă să pierzi, e doar un amical”.
Pentru Al Nassr urmează 3 amicale de top: Benfica (20 iulie), PSG (25 iulie), Inter Milano (27 iulie). Primul se va desfășura tot în Portugalia, în timp ce ultimele două vor avea loc în Japonia.
Ce mai are de demonstrat Cristiano Ronaldo?
CR7 nu plănuiește să se retragă prea curând și se amuză atunci când jurnaliștii îl întreabă de ce mai joacă la vârsta sa.
„38 de ani? Nu, 38 de ani și jumătate! (râde) Întotdeauna mai am ceva de demonstrat! Când nu mai avem nimic de arătat, e un semn că suntem morți. Eu pot fi un exemplu de longevitate.
Cum? Să dau goluri, să dau pase decisive, să ajut Portugalia în preliminarii și să am un Euro 2024 bun. Încep al 21-lea an din carieră și vreau să mă bucur în continuare de fotbal. Este ceea ce iubesc cel mai mult și vreau să fac asta în continuare”, a explicat Cristiano Ronaldo, conform A Bola.
140 de goluria marcat Cristiano Ronaldo în Liga Campionilor, record absolut
Recorduri? N-a trecut mult timp de când am doborât recordul pentru selecții la națională. Sunt jucătorul cu cele mai multe meciuri, dar și cu cele mai multe goluri la echipa națională. Am și cele mai multe goluri în Liga Campionilor. Numărul de goluri va crește în continuare. Veți fi nevoiți să mai suportați «gândacul» pentru câțiva ani.
Cristiano Ronaldo, atacant Al Nassr
Naționala? Merge bine, 4 meciuri și 5 victorii, nu? (rânde) Scuze, 5 goluri și 4 victorii. Mister (n.r. - Roberto Martinez, selecționerul Portugaliei) a făcut o treabă bună. Jucătorii sunt foarte concentrați, cum am mai spus, lucrurile sunt diferite. Au mai multă libertate, iar asta aduce mereu lucruri bune. Nu e o coincidență că am câștigat primele 4 partide și că suntem primii în grupă și favoriți să mergem la Euro, ceea ce ne dorim cu toții.
Cristiano Ronaldo, atacant Al Nassr
{{text}}