Opinii   •   editorial theodor jumătate

Delirul Ronaldian

Editorial Theodor Jumătate

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 18 iulie 2023

Cristiano, 38 de ani și jumătate, fostul mare, mare fotbalist care iese acum la iarbă verde în Arabia Saudită, a devenit iar o portavoce, nu pentru fotbalul de la Riad, ci pentru dictatura de la Riad

Cristiano Ronaldo a fost unul dintre cei mai mari. Un simbol al fotbalului. Combinația ideală de talent și implicare totală, uneori dincolo de sută la sută. S-a dedicat acestui sport, a atins vârful și a rămas acolo mult timp, peste un deceniu. Duelul său cu Leo Messi e parte din istorie.

La 39 de ani, Maldini câștiga Liga Campionilor. A Europei!

Dar "a fost". Lusitanul nu mai e cel pe care-l știam, el nu mai înseamnă în 2023 nici prezent, cu atât mai puțin viitor, doar trecut, și nu neapărat din cauza vârstei. La 39 de ani, Paolo Maldini câștiga Champions League cu Milan. La 40, Ryan Giggs era campion al Angliei cu Man. United. La 38 de ani și jumătate, Cristiano se plimbă pe terenurile Arabiei Saudită. Nu mai e același joc.


Nu-mi spuneți că e și acum căpitanul naționalei, va purta banderola țării sale și dacă va ajunge vreodată să alerge pe o banchiză polară, nu doar în deșert! Niciun selecționer al Portugaliei nu va îndrăzni să-l ignore cât timp Ronaldo va ieși la iarbă verde în ghete cu crampoane. Altfel va fi scandal mondial!

"Africa de Sud" și fotbalul feminin saudit

A ales Al-Nassr, a ales 200 de milioane de euro salariu și a ales să devină o portavoce. Portavocea unei dictaturi, a unui personaj malefic acuzat că încalcă grav drepturile omului, promovând nu fotbalul saudit, ci pe Mohammed bin Salman și regimul său de la Riad.

Arabia Saudită nu îl interesează prea mult, doar i-a spus Africa de Sud la prezentare, în ianuarie. Nici nu știa sigur unde ajunge, nu conta pentru el dacă era Asia sau Africa, importanți erau banii.


Spunea atunci că va ajuta la dezvoltarea fotbalului feminin saudit. Într-o regiune în care femeile au atât de puține drepturi, și le pot pierde oricând, cuvintele lui erau jenante.

Nu Cristiano i-a atras. Banii i-au atras!

Acum, după un amical pierdut cu Celta, 0-5, cu cinci goluri primite într-o repriză, ne vorbește de valorosul fotbal saudit, cum va cuceri el lumea, cum se va transforma și va depăși Europa în scurt timp cu miliardele lui Bin Salman.

Se bate cu pumnul în piept. "M-au criticat că am venit în Arabia Saudită și uite ce se întâmplă! Am deschis drumul, azi toți jucătorii vin aici. Decizia mea a fost sută la sută crucială, i-a convins și pe alți jucători de top. Ăsta e adevărul, Cristiano generează interes oriunde merge". Nu Ronaldo i-a atras pe Benzema, Kante, Milinkovic-Savic și Koulibaly. Banii i-au atras, zecile, sutele de milioane, nu Cristiano!

Mai e ceva, poate portughezul nu știe. Sunt zeci de dosare la FIFA, proteste ale unor jucători și antrenori neplătiți de cluburile saudite. Sigur, nu va fi cazul lui Cristiano sau Benzema, nimeni nu se va atinge de staruri și de salariile lor, e vorba de nume mici, care nu sunt importante pentru prinții și șeicii saudiți.

Cristiano Ronaldo, 38 de ani, se pregătește în Portugalia pentru al doilea său sezon la Al Nassr, în Arabia Saudită. Foto: Imago

Când ne va anunța că Saudi e peste Italia sau Spania?

Compară fotbalul italian cu cel saudit, "Serie A era un campionat mort când m-am transferat acolo, apoi și-a revenit. Știam că la fel se va întâmpla și în Arabia Saudită". Deja prevede că Saudi Pro League va depăși într-un an Turcia și Olanda. În curând, ne va anunța și când va lăsa în urmă Italia și Spania.

Și nu uită să-l înțepe "prietenește" pe eternul său rival Messi: "E mult mai bun decât MLS". Mereu să fie el mai sus decât Messi.

Iar la final, ne anunță că "revenirea în Europa e un capitol închis pentru mine. Sunt sută la sută sigur că nu voi mai juca pentru o echipă din Europa. Europa și-a pierdut din calitate. Nu mai merită". Nu, Europa nu și-a pierdut calitatea, doar că el a îmbătrânit și nimeni nu-l mai vrea. Pentru că nu ar mai putea juca nicăieri în Europa. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.