Fotbal   •   Liga 3   •   FRF

Încă 9 fotbaliști suspendați de FRF pentru implicare în pariuri

Pariuri online

Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit   —  marți, 18 iulie 2023

Nouă jucători care au fost sau mai sunt legitimați la formația din Liga 3 CSC Ghiroda și Giarmata Vii au fost suspendați de Comisia de Disciplină și Etică a FRF pentru o perioadă de două luni din toate competițiile și amendați fiecare cu 10.000 de lei fiindcă au jucat sau aveau conturi la case de pariuri, lucru interzis de regulement.

Potrivit unui comunicat FRF, aceștia sunt: Mihai Hecsko (35 ani), Andrei Făgărășanu (32), Cosmin Mancaș (28), Andrei Mura (23), Ilie Velcan (19), Sinișa Sporin (25), Dumitru Schînteie, Andrei Precup (19), Rareș Bîrlovean (20).

Încă 9 fotbaliști suspendați de FRF pentru implicare în pariuri

Înaintea celor 9 a mai fost suspendat un jucător de la Ghiroda și Giarmata Vii, Răzvan Cluci (23 de ani), două luni și amendă 5.000 de lei.


Pe 12 iunie 2023, alți 12 jucători de la Real Bradu au fost suspendați între o lună și trei luni din fotbal tot pentru pariuri. În urma acestui scandal, clubul argeșean s-a retras din Liga 3.

2.000-3.000 de leieste salariul mediu al unui jucător din Liga 3

Nu doar fotbaliștii au plătit pentru implicarea în pariuri, ci și arbitrii. Nu mai puțin de 20 de arbitri din Liga 2 și Liga 3 au fost anchetați de către Departamentul de Integritate al FRF pentru că au încălcat regulamentele interne și internaționale și au jucat la pariuri.

762 de leieste baremul unui arbitru de centru din Liga 3 și 600 de lei pentru un asistent


În urma anchetei, 3 arbitri au fost suspendați două luni și amendați cu câte 10.000 de lei, iar unul a fost suspendat o lună și sancționat cu 5.000 de lei.

  • Gozman Pop Cristian Dumitru (Oradea) - Liga 3 (suspendare două luni și amendă 10.000 de lei)
  • Jivan Mihai Adrian (Arad) - Liga 3 (suspendare două luni și amendă 10.000 de lei)
  • Fuior Constantin Cosmin (Brăila) - Liga 3 (suspendare două luni și amendă 10.000 de lei)
  • Svatsinka Daniel Roberto (Reșița) - Liga 3 (suspendare o lună și amendă 5.000 de lei)

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.