International   •   Campionate   •   ITALIA

A venit momentul: Gianluigi Buffon a refuzat ofertele din Arabia Saudită și își va anunța retragerea, după 28 de sezoane în carieră!

Gianluigi Buffon e dorit în Arabia Saudită. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 18 iulie 2023

Gianluigi Buffon (45 de ani) se pregătește să spună adio fotbalului, după o carieră formidabilă, în care a jucat 8 ani la Parma, 19 la Juventus și unul la PSG. Mai are contract cu Parma până în 2024, dar nu s-a mai prezentat la pregătirile echipei.

Gianluigi Buffon e foarte aproape de ziua în care își va agăța mănușile în cui. La 45 de ani, vrea să dedice mai mult imp familiei și a refuzat banii saudiților, care i-au făcut mai multe oferte în această vară. Portarul cu cele mai multe selecții în naționala Italiei (176) mai are, teoretic, încă un an contract cu Parma, însă colegul lui Man și Mihăilă nu s-a prezentat la reunirea lotului gialloblu. 

Presa peninsulară speculează că sezonul trecut, al 28-lea din carieră!, a fost chiar ultimul. Nouă sezoane a jucat la Parma (1995-2001 și 2021-2023), 18 la Juventus (2001-2018 și 2019-2021) și unul la PSG (2018-2019).

Gianluigi Buffon a fost campion modial în 2006


Buffon are un palmares extraordinar și deține multe recorduri personale: are cele mai multe prezențe în Serie A (657), pe care a câștigat-o de cele mai multe ori (10). Este portarul cu cea mai lungă serie de invincinilitate în campionat (974 de minute fără gol primit) și a fost de cele mai multe ori căpitanul squadrei azzurra (80). 

Are cele mai multe meciuri jucate la Juventus în cupele europene (126) și cele mai multe apariții în Liga Campionilor (117). A fost și campion mondial cu naționala în 2006, singurul trofeu prețios care-i lipsește din vitrină fiind Liga Campionilor.

Buffon voia să mai joace în Serie A

În primăvară a vorbit ultima oară despre viitor: `Trebuie să spun adevărul, cred că oamenii înțeleg de ce evoluez în continuare când mă văd intrând pe teren și jucând. Este singurul lucru care dă cu adevărat sens la ceea ce fac. Întotdeauna mi-a plăcut să mă agit pentru cauzele pe care le simt aproape de mine și care mă entuziasmează. 


Cum a fost la Juve timp de 20 de ani, cum a fost la PSG un an, pentru că am făcut-o de bunăvoie, cu pasiune, și cu atât mai mult pentru Parma. Iar emoția produce un lucru fundamental pentru cei care fac sport: energia. Decât să mă plictisesc...”

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.