Bulgarul Stefan Velev (34 de ani) a jucat două sezoane la Sepsi, în care a bifat 60 de meciuri în Liga 1 și Cupa României, apoi s-a transferat la Cherno More, în țara vecină.
În prezent evoluează la Botev Vratsa și într-un interviu pentru siteul sportal.bg vorbește despre meciul pe care echipa din Covasna în va juca în turul II preliminar din Champions League cu CSKA Sofia. Turul e pe 27 iulie, returul se joacă la Sf. Gheorghe pe 3 august.
- Stefan, vezi lângă mine o fotografie din perioada ta la Sepsi între 2018 și 2020. Vreau să vorbim puțin despre această echipă. Mai întâi de toate, ce amintiri ai legate de echipă și de campionatul românesc?
- Am amintiri minunate de acolo. Au fost doi ani pe care nu-i voi uita niciodată. Încă urmăresc echipa și o susțin. Îmi pare rău că Radoslav Dimitrov a părăsit clubul. Sincer, simpatizez cu Sepsi. Ce pot să-ți spun... Echipa a crescut mult în ultimul timp. Începe să acumuleze experiență și în turneele europene.
„Sepsi este cel mai greu adversar posibil în această rundă”
- Sepsi urmează să joace împotriva lui CSKA Sofia. Ce te aștepți de la acest meci și la ce ar trebui să se teamă echipa bulgară? Sepsi a câștigat Cupa României de două ori la rând...
- Da, exact. Nu sunt eu persoana potrivită să analizez echipele, dar, în opinia mea, CSKA Sofia a luat măsuri și cred că i-a studiat bine pe cei de la Sepsi. Vom vedea pe teren cine e mai bună, dar cu siguranță Sepsi este o echipă înșelătoare.
Nu a fost întâmplător că antrenorul lui CSKA a spus că Sepsi este cel mai greu adversar posibil în această rundă. Dar CSKA are forța de a-i depăși. Vom vedea ce se va întâmpla în cele două meciuri, cu siguranță vor fi confruntări interesante și palpitante
Stefan Velev, fost jucător Sepsi
- Ai spus că simpatizezi cu Sepsi și urmărești în continuare performanțele echipei. Există cineva din echipa cu care ai fost coleg când ai jucat acolo și care este încă la Sepsi?
- Da, există. Portarul Niczuly, care este și căpitanul lor. Suntem foarte buni prieteni. El încă este acolo. Mai sunt și alți băieți, care s-au întors de la alte echipe. Cunosc câțiva oameni și mențin legătura cu ei.
- Te-au căutat unii dintre ei să te întrebe despre CSKA?
- Nu, dar cred că și ei consideră tragerea la sorți dificilă.
„CSKA pleacă cu prima șansă”
- Ei bine... informațiile pe care le primim de la clubul românesc sunt că ei consideră echipa bulgară a fi importantă, cu un buget mult mai serios decât cel al Sepsi, ceea ce îi face pe băieții lui Sasa Ilic favoriți.
- În legătură cu bugetul... Nu pot spune dacă este mult mai mare, dar da, ei cunosc numele CSKA, iar clubul bulgar are o experiență mult mai bogată în turneele europene. Cu toate acestea, Sepsi a acumulat și ea experiență - deci va fi foarte interesant.
- Va fi interesant, da. Care e predicția ta - cine te aștepți să avanseze în runda următoare?
- E foarte dificil de spus, e greu să dai un pronostic, dar poate CSKA. Sepsi și-a schimbat antrenorul înainte de noul campionat și nu știu cum va arăta echipa acum, dar CSKA și-a păstrat echipa și cred că pleacă cu prima șansă. Cred că va avansa în runda următoare.
Sper că CSKA va avansa și pentru binele fotbalului bulgar. Avem nevoie de acest lucru. Să acumulăm un coeficient pentru Europa, acest lucru va fi benefic pentru fotbalul bulgar
Stefan Velev, fost jucător Sepsi
6este numărul echipelor din Bulgaria pentru care a jucat Velev: Beroe, Levski, Lokomotiv Plovdiv, Slavia Sofia, Cherno More, Botev Vratsa
{{text}}