Liga 1

Scene uluitoare la Arena Națională: oameni rugați de MM Stoica să nu mai aștepte și să nu se mai așeze la coadă fiindcă nu mai ajung să intre în posesia unui bilet la derby

+16 Foto
Sute de oameni așteaptă pentru a cumpăra bilete la FCSB - Dinamo

Articol de Dan Udrea, Andrei Petrescu  —  vineri, 21 iulie 2023

Mii de suporteri ai FCSB au fost prezenți astăzi la casele de bilete de la Arena Națională, care au fost deschise la ora 11:00. O bună parte dintre aceștia au venit devreme, unii chiar la ora 07:00, în speranța că vor prinde tichete de acces la derby-ul cu Dinamo de sâmbătă, ora 21:30, care va avea loc pe stadionul „Arcul de Triumf”. 

UPDATE ora 14:00: Deși oferta de bilete nu era oricum mare, coada formată la casele Arenei Naționale a continuat să crească și mult după prânz. La un moment dat, coada avea în jur de 700-800 de metri, până aproape de Spitalul Județean Ilfov. 

Cum numărul celor care deja se aflau în rând depășea ceea ce mai era disponibil la case, în sistemul informatic din care s-au comercializat biletele, s-a luat decizia ca persoanelor care erau cel mai în spate, dar și celor care veneau în continuare sperând să achiziționeze un tichet, să li se transmită să plece acasă fiindcă e imposibil să mai poată intra intra în posesia unui. 

Mihai Stoica, managerul general al clubului și Gheorghe Mustață, liderul suporterilor, au mers și au convins fiecare suporter în parte să nu mai stea la coadă fiindcă ar sta, practic, degeaba.

La case n-au fost puse deloc în vânzare biletele disponibile în peluza în care va sta galeria FCSB. La fel și în cealaltă peluză, udne vor sta fanii lui Dinamo. Au mai rămas doar în jur de 4.000 de tichete la cele două tribune, care au fost scoase la vânzare la case, astăzi la ora 11:00. 

Și în acest moment se mai vând, coada fiind în continuare mare.

Știrea inițială

Încă de la ora 09:00, la casele de bilete de la Arena Națională se adunaseră zeci bune de suporteri, care așteptau ca tichetele de acces pentru „Derby de România”, FCSB - Dinamo, să fie puse în vânzare. Între timp, până la ora 11:00, ora de deschidere a caselor de bilete, rândul s-a lungit considerabil, depășind o mie de persoane. 

UPDATE ora 12:30 - La case deschise de FCSB rămâne un rând uriaș

Deși biletele au fost puse în vânzare de aproape o oră și jumătate, rândul este în continuare foarte mare, de câteva sute de persoane. În ciuda căldurii, susținătorii FCSB-ului așteaptă în speranța că vor mai prinde bilete la derby. Important: fiecare persoană poate cumpăra maximum două bilete. 

UPDATE ora 10:55 - Mihai Stoica a sosit la Arena Națională

La casele de bilete și-a făcut apariția și Mihai Stoica, președintele consiliului de administrație de la FCSB. El supervizează procesul, tichetele de acces urmând a fi puse în vânzare în scurt timp. 

Cu aproximativ 10 minute mai devreme, la case a sosit și Gheorghe Mustață, liderul grupării ultras Peluza Nord FCSB. 

VIDEO. Suporterii FCSB, revoltați de faptul că derby-ul se joacă pe Arcul de Triumf: „E posibil să fie mai multă lume pe lângă stadion”

>

VIDEO » Sute de persoane așteaptă la rând să cumpere bilete pentru FCSB - Dinamo

>

Imaginile surprinse la casele de pe Bulevardul Basarabia sunt elocvente pentru interesul pe care-l suscită meciul: deși acestea vor fi deschise abia la ora 11:00, susținătorii vicecampioanei formează deja un rând uriaș. Iar până la ora 10:30 s-au adunat și mai mulți oameni, ne apropiem de bariera de o mie de persoane.

La acest meci nu au fost puse în vânzare bilete în regim online, lucru pe care Gazeta Sporturilor l-a anunțat în premieră

Biletele de la peluze au fost oferite Peluzei Nord, iar numai cele aferente tribunelor vor fi disponibile la case. FCSB încearcă astfel să elimine posibilitatea ca rivalii să achiziționeze mai multe bilete decât ar trebui să le revină.

„Am ajuns la un acord cu galeria lui Dinamo”

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu galeria lui Dinamo. Astfel, la derby-ul de pe „Arcul de Triumf”, în peluza lui Dinamo vor fi 600 de suporteri, nu 375, cum trebuia inițial.

„Am vorbit cu galeria celor de la Dinamo, am ajuns la un acord cu reprezentanții peluzei lor. Trebuia să primească 375 de bilete, dar am convenit să le dăm 600 de bilete”, a transmis acesta.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.