International   •   Campionate   •   ANGLIA

Mărturie cutremurătoare: „Am fost violată de un star din Premier League când aveam 19 ani. Și acum îl văd la televizor”

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 21 iulie 2023

Chloe, pe numele ei fictiv, a povestit în presa britanică trauma pe care o mai suportă și acum: „A filmat totul și le-a arătat prietenilor. Încă îi mai văd fața la televizor”. Întâmplarea dramatică a avut loc acum opt ani, chiar în dormitorul victimei.

O femeie traumatizată psihic își dezvăluie suferința pe care o trăiește, după ce în 2015 a fost abuzată sexual. "Am fost violată de un star din Premier League pe când aveam 19 ani. M-a filmat și apoi le-a arătat și prietenilor ce-a făcut în dormitorul meu", mărturisește Chloe, pe numele ei fictiv ales de tabloidele britanice. 

Femeia, care e bântuită de acea amintire groaznică în fiecare săptămână, a vrut să-și ascundă identitatea, la fel cum nici nu a oferit presei numele bestiei care a profitat de ea, după o petrecere dată chiar în casa acesteia.

Jucător din Premier League acuzat: „Întotdeauna a fost un violator”


În interviul din Daily Mail, tânăra a spus că nu l-a cunoscut niciodată până atunci și nu l-a mai întâlnit deloc pe urmă. și probabil că nu-și mai amintește de ea, nici nu ar recunoaște-o dacă ar trece pe stradă pe lângă femeia în a cărei memorie va rămâne pentru toată viața întipărit acel episod. Atunci a fost prea speriată și șocată pentru a merge la poliție. 

Nici până acum nimeni din familia sa nu știe despre viol: „În mintea lui nu sunt decât o fată cu care s-a culcat. Și cred că întotdeauna a fost un violator. Cu siguranță că nu-și amintește numele meu. Tare aș vrea să aflu ce crede el despre ce s-a întâmplat în noaptea aceea". Chloe mai are încă atacuri de panică, dar trăiește cu trauma și se luptă zilnic cu demonii.

„Lumea o să creadă că am făcut denunțul pentru faimă sau bani. Dacă povestești ce s-a întâmplat și dai nume, te întrebi dacă poliția, prietenul sau sora o să te creadă. Vor spune că e suficient de grav? Fotbalistul în cauză avea o perioadă bună după ce fusese promovat de la academia clubului. 

Aveam zero atraccție față de el, nu era pe radarul meu și când a venit la petrecere îl vedeam ca pe un prost. Se obișnuia ca la party-uri în facultate să vină și prieteni ai prietenilor. Știu că a distribuit acel filmuleț și colegilor fotbaliști.


Dacă merg acum să fac denunțul, voi fi complet anihilată de un avocat care mă va face să mă simt inutilă. Sistemul nu este făcut să protejeze victimele agresiunii sexuale. Ce altă altă faptă o poți anunța la poliție fără să fi în mod instant acuzat că minți?", a dezvăluit Chloe.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.