Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB, în pericol să rămână fără un titular! Anunțul de ultimă oră făcut de Becali: „Am cerut două milioane!”

+10 Foto
Andrea Compagno s-ar putea despărți de FCSB / foto: GSP

Articol de David Marinescu   —  vineri, 21 iulie 2023

Gigi Becali pare dispus să renunțe la atacantul Andrea Compagno, unul dintre oamenii de bază din sezonul trecut. Atacantul italian e dorit în prima ligă din Olanda, la Heerenveen, iar patronul de la FCSB a anunțat condițiile în care se va despărți de fotbalistul de 27 de ani.

Chiar dacă a avut cifre remarcabile în sezonul anterior - 16 goluri în 32 de partide - Andrea Compagno nu se numără printre favoriții lui Gigi Becali, care a lăsat în mai multe rânduri de înțeles că nu-i deloc exclusă o despărțire de italian. Acum, în ecuație a intervenit o ofertă de la Heerenveen, pe care latifundiarul ia în calcul s-o accepte.

„Am cerut două milioane şi am primit o ofertă din Olanda pentru Compagno de 1 milion şi jumătate, de la o echipă de primă ligă, Heerenveen. Eu am cerut două milioane, poate ne ducem la 1,6 milioane. Vedem”, a afirmat patronul vicecampioanei, conform Fanatik

2,5 milioane de euroe cota de piață a lui Compagno, potrivit Transfermarkt


Gigi Becali a micșorat din pretențiile pentru Compagno

În urmă cu o lună, Gigi Becali afirma că o eventuală ofertă de 2,5 milioane de euro l-ar convinge să renunțe la golgheterul Andrea Compagno, autor a 16 goluri în 32 de meciuri pentru FCSB. Între timp, finanțatorul vicecampioanei a scăzut din pretenții.

Așadar, Compagno ar putea pleca în schimbul unei sume cu numai 500.000 de euro mai mare decât ceea ce a plătit Gigi Becali atunci când l-a cumpărat de la FCU Craiova.

Evoluțiile sale foarte bune din România, la FCU Craiova și apoi FCSB, l-au adus în atenția selecționerului Italiei, Roberto Mancini, care l-a convocat pe lista preliminară pentru meciurile Squadrei Azzurra din martie. Compagno nu a rămas și pe lista finală.


32 de goluria marcat Compagno în ultimele două sezoane ale Ligii 1. El a înscris de 17 ori pentru FCU Craiova, cu care a evoluat în playout în prima stagiune de după promovare, și de 15 ori pentru FCSB, cu care a ratat titlul spre finalul campionatului trecut

Dacă patronul și-ar fi dorit să plec, m-ar fi lăsat liber, așa cum i-a lăsat pe alți jucători la care a vrut să renunțe. Nu a existat o asemenea discuție în niciun moment. Că e interesat să încaseze niște bani în urma unui transfer al meu e ceva obișnuit în fotbal.



- Andrea Compagno, în interviul acordat Gazetei în cantonamentul din Olanda

VIDEO Andrea Compagno, interviu eveniment pentru GSP: „Nu ar fi corect să fur tricoul unui român”

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.