Campionate

Șocul serii: PSG l-a exclus din lot pe Kylian Mbappe

În timp ce caută soluții la criza Mbappe, PSG încearcă să-l aducă pe Parc des Princes pe Bernardo Silva, evaluat la 80 de milioane. Foto: Imago

Articol de Alexandru Barbu  —  vineri, 21 iulie 2023

PSG nu l-a inclus pe Kylian Mbappe, 24 de ani, în lotul pe care îl va deplasa în Japonia, unde campioana Franței se pregătește pentru noul sezon.

„PSG l-a pus pe lista de transferuri pe Mbappe începând de astăzi!”, a informat specialistul în mercato Fabrizio Romano.

PSG vrea să-l vândă urgent pe Kylian Mbappe

Pentru că nu ia în calcul să-l piardă gratis vara viitoare, când îi expiră contractul, PSG va încerca să-l vândă acum pe Mbappe. 

„Nu ne permitem să-l pierdem gratis pe cel mai bun jucător din lume”, declara recent președintele campioanei Franței, Nasser Al-Khelaifi.

Real Madrid stă la pândă

Destinul lui Kylian pare să fie legat de Real Madrid, atentă la toate lucrurile care se întâmplă la Paris. „Gruparea blanco e pregătită în orice moment să acționeze, dar nu va mișca un deget până când operațiunea Mbappe nu devine clară”, a explicat cotidianul catalan Mundo Deportivo.

Echipa lui Carlo Ancelotti îl aștepta pe Kylian vara viitoare, când nu mai trebuia să achite decât prima de instalare și salariul fotbalistului, cotat la 180 de milioane de euro pe Transfermarkt, însă e posibil să înainteze o ofertă pentru PSG și în următoarele zile.

Mbappe a venit în 2018 la PSG, de la AS Monaco, pentru 180 de milioane de euro. Are 212 goluri și 98 de pase decisive în 260 de partide oficiale pe Parc des Princes.

15 trofeea câștigat Mbappe alături de PSG: 5 titluri, 3 Cupe, 2 Cupe ale Ligii și 5 Supercupe ale Franței

Tot din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.