Dacă nu ar cânta cele două galerii, nici n-ai zice că e Derby de România, „ultrașii” onorând cum pot mai bine miza confruntării FCSB - Dinamo din care a mai rămas doar numele, pasiunea mai mare e-n birouri și în disputele din fața camerelor TV.
Are și Derby-ul ăsta de România ironia lui. Când toată suflarea, reunită, roș-alb-albastră a dat cu „hate” în „tanchiștii” (cum îi denumea dojenitor-ironic Cornel Dinu pe vremuri) ce n-au permis marele meci în Ghencea, cu chiu, cu vai s-au strâns vreo 6.000 de suflete la partidă.
Cum a fost atmosfera la FCSB - Dinamo
OK, rușine celor au săpat tranșee fantasmagorice pentru a bloca derby-ul în casa tradițională a Stelei, dar, încă o dată, s-a dovedit că una sunt suporterii de stadion, „ultrașii”, chiar dacă nu toți sunt răi, dar buni, și cei de online sau de la TV, "cetățenii", cele mai nestăpânite voci de pe Facebook.
În ciuda discursului patetic expus la megafon de crainicul de împrumut al stadionului „Arcul de Triumf” care a inventat un sold-out, probabil, numărând și evantaiele multor spectatori.
Derby low-cost
La primul Derby de România de la revenirea în Liga 1, dinamoviștii au reluat propriul lor meci de unde l-au lăsat data trecută. Fiindcă și atunci când echipa a fost călcată în picioare de către rivali, suporterii "câinilor" au mușcat din adversar.
Înghesuiați la peluză, au dat tonul startul meciului, i-au invitat la a trăi miza confruntării și pe ceilalți, toropiți de căldură. Haios cum au încercat fanii roș-albaștrilor de la T2 să ofere dinamică foilor colorate în startul partidei.
În rest, înțepături prin intermediul bannerelor, la rang de artă au fost din nou clasicele înjurături, un dușman comun, CSA, nimic memorabil care să marcheze momentul.
Vreo mie de roș-albaștri, șase sute de roș-albi au fost vocea războinică a derby-ului, ceilalți păreau cu gândul la Calea Victoriei și străzile ei înțesate de cultură urbană în week-end.
{{text}}