Fotbal   •   Liga 1   •   fcsb - dinamo 2-1

8 detalii de la FCSB - Dinamo » Ambele galerii s-au coalizat împotriva CSA Steaua, un dinamovist a ieșit plin de sânge + ce s-a întâmplat la finalul meciului

8 detalii de la FCSB - Dinamo

Articol de Ioana Mihalcea   —  duminică, 23 iulie 2023

FCSB a învins Dinamo cu 2-1, în etapa #2 din Superliga. Reușitele le-au aparținut lui Coman (30) și Olaru (35), respectiv Gregorio (83).

Iată câteva detalii de la partida jucată pe stadionul „Arcul de Triumf”, în fața a 6.100 de spectatori: 

1. Ahmed Bani s-a accidentat în prima repriză, la un duel cu Pantea, și avut nevoie de minute în șir de îngrijiri medicale. Mijlocașul dinamovist și-a spart capul și a ieșit pe margine cu sângele șiroind pe față. I-a fost pus un pansament și a putut continua partida:


2. Cele două galerii au apostrofat împreună rivala CSA, dar „prietenia” s-a stricat imediat, când dinamoviștii i-au provocat pe cei de la FCSB. Au început să strige ironic „Tot stadionul” și apoi au trecut la folosirea numelui „Steaua” alături de înjurăturile venite din peluză, în fluierăturile restului arenei.

3. Atacantul portughez Goncalo Gregorio a marcat primul gol pentru Dinamo. El a sărbătorit ducând mâna la ureche, în sensul de a-i auzi și mai bine pe vocalii fani dinamoviști, și le-a arătat galeriei „câinilor” numele său, pe spatele tricoului cu #7

4. Fanii i-au scandat numele lui Burcă după partidă, Ovidiu le-a răspuns la salut, arătând afectat însă de rezultatul din derby:


5. Cătălin Țîră ar fi putut egala pe final, iar după meci și-a pus mâinile în cap, preocupat de șansa avută. 

Tot după ultimul fluier, Iulian Roșu, care n-a prins până acum minute la Dinamo în Liga 1, și-a căutat toți colegii pentru a da mâna cu ei și a-i încuraja. 

La fel a procedat și Ovidiu Burcă față de elevii săi. În acest timp, secundul Sorin Colceag avea o mică „ședință” pe gazon cu Gonzalo Gregorio, cu care discuta despre cum ar fi trebuit tratate anumite faze din repriza secundă.

6. Ricardo Grigore, prima dată titular la Dinamo după revenire, a mers la galerie după meci cu fiul lui, Karim:

7. Goalkeeperul dinamovist Golubovic a avut câteva parade extraordinare. El și-a sărbătorit ieri ziua de naștere, a împlinit 28 de ani. Andrei Nicolescu, acționar majoritar la Dinamo, a postat o poză cu fiica lui, Mia, care și-a aniversat și ea ziua, și Adnan

8. Unul dintre eroii lui Dinamo la baraj, Alex Pop a stat în tribună alături de soție, îmbrăcat într-un tricou cu „Doar Dinamo București”. El a fost din nou în afara lotului, ca și la meciul anterior, cu Universitatea Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.