Liga 1

„Dinamo e o umbră, o echipă de Liga 2!” » Cel mai dur discurs după înfrângerea în fața rivalei: „Albi la față, timorați! FCSB s-a distrat cu ei”

+24 Foto
FCSB nu i-a dat prea multe șanse lui Dinamo / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Remus Dinu  —  duminică, 23 iulie 2023

Fost campion cu Dinamo, Giani Kiriță nu-i deloc impresionat de modul în care roș-albii s-au prezentat în derby-ul cu FCSB, pierdut de „câini” cu 1-2. Cu același discurs apăsat la care apelează în intervențiile sale, fostul fundaș i-a taxat pe jucătorii lui Burcă pentru prestația de sâmbătă seara.

Dacă majoritatea dinamoviștilor sunt răbdători cu noua versiune a echipei, abia revenită în prima ligă după un an de „infern”, Giani Kiriță adoptă o poziție diferită. Chiar dacă Dinamo e departe de forța de altădată, fostul fundaș își menține așteptările ridicate și recunoaște că a fost dezamăgit crunt de modul în care echipa s-a prezentat pe „Arcul de Triumf”, în meciul contra marii rivale. 

Giani Kiriță: „Dinamo e o umbră!” » Cel mai dur discurs după eșecul cu FCSB

Din păcate, Dinamo este o umbră la ora actuală, este o echipă de liga a doua. O echipă de jucători adunați de pe undeva, puși acolo, [într-un meci] în care FCSB-ul efectiv s-a distrat. Am văzut o echipă a FCSB-ului care s-a antrenat pentru meciul cu bulgarii, o spun cu tristețe. Când e de spus adevărul trebuie să o spunem.

Sunt dezamăgit total. Merg pe stradă, lumea mă întreabă pe mine: «Giani, ce o să facem? Și le-am spus același lucru: Băi fraților, OK, e un plus că am revenit în Liga 1. Foarte bine, toate meritele pentru Dinamo, pentru Ovidiu, dar ce facem după? Iar suntem ciuca bătăilor?»

Pentru noi, ca dinamoviști tot umilință e... Nu contează că e 2-0, că e 3-1. Noi când batem? Ce facem mai departe? Fotbalistic a fost un nivel slab, mă uitam [prin] minutul 40... Să nu ai agresivitate, o alunecare? Poate Ovidiu Burcă le-a spus să fie agresivi, dar unde-s jucătorii ăia care măcar să aibă agresivitate, chiar dacă-s copii? Erau toți albi la față, erau timorați”, a spus Giani Kiriță, potrivit Fanatik

„Câinii” au găsit explicația pentru înfrângerea din Derby de România

Neluț Roșu, unul dintre liderii „câinilor”, consideră că el și colegii săi i-au tratat cu mult prea mult respect pe adversari în derby-ul de sâmbătă seara. Mijlocașul lasă de înțeles că dinamoviștii au început derby-ul cu o atitudine de echipă mică.

„Câinii” au sperat până în ultimul minut că pot obține o remiză din primul Derby de România de la revenirea pe prima scenă, însă n-au mai găsit resurse și pentru golul doi, consolându-se cu un eșec „blând” în fața principalei candidate la titlu din Superligă. Totuși, elevii lui Burcă își reproșează că au fost mult prea „cuminți” în startul partidei, în care vedetele lui Charalambous i-au „hipnotizat”.

Cred că trebuia să intrăm cu mai mult curaj, să nu ne fie frică de nimic. I-am respectat prea mult în prima repriză. Apoi am văzut că nu se poate întâmpla nimic și am presat”, a comentat Neluț Roșu. 

VIDEO Acționarul Andrei Nicolescu a luat cuvântul după înfrângerea cu FCSB: „Suntem mici, dar ne vom face mari”

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.