International   •   Campionate   •   TRANSFER

E oficial! Rămâne la Galatasaray și semnează pe 3 sezoane

Mauro Icardi rămâne la Galatasaray și semnează pe 3 sezoane. Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 24 iulie 2023

Viitorul lui Mauro Icardi (30 de ani) este decis. Atacantul argentinian a fost cumpărat definitiv de Galatasaray de la PSG, după ce sezonul trecut, când a jucat sub formă de împrumut, a marcat 23 de goluri în 26 de meciuri oficiale. Contractul e valabil până-n 2026 - anunță specialistul în transferuri Fabrizio Romano.

Mauro Icardi se desparte definitiv de Paris Saint-Germain. Împrumutat sezonul trecut lui Galatasaray, atacantul argentinian a ajuns la un acord cu gruparea „Cim Bom Bom” să continue în Super Lig.

PSG se alege cu 10 milioane de euro din vânzarea lui Mauro Icardi

Iar potrivit specialistului în transferuri Fabrizio Romano, el își va pune semnătura pe un contract valabil trei sezoane, până-n 2026. PSG, la rându-i, se alege cu 10 milioane de euro.


În 2022/2023, jucătorul în vârstă acum de 30 de ani a avut evoluții impresionante la Galatasaray, pe care a ajutat-o să câștige titlul în Turcia, cu 23 de goluri înscrise și 7 assisturi în 26 de meciuri oficiale. Arhisuficient pentru a-l convinge pe antrenorul Okan Buruk să-l cumpere definitiv.

Punctul cel mai de jos pentru Mauro Icardi: doar 5 goluri în 2021/2022

Icardi încheie astfel o perioadă destul de tulbure. Împrumutat de Inter lui PSG în 2019, iar un an mai târziu vândut definitiv, pentru 50 de milioane de euro, el n-a reușit să se impună cu adevărat la Paris.

În perioada 2020 - 2021 a avut ghinion cu accidentările, apoi a intrat pe un trend descedent: doar 5 goluri în toate competițiile stagiunii 2021/2022! Împrumutul la Galatasaray a fost, practic, colacul său de salvare. Și nu l-a ratat!


19 milioane de euroeste cota de piață a lui Mauro Icardi. A pierdut 81 de milioane începând din decembrie 2018, când era evaluat de transfermarkt la 100 de milioane de euro

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.