Liga 1

Lamine Ghezali visează la o altă națională, nu la cea a Franței: „Sper să atrag atenția selecționerului”

Lamine Ghezali

Articol de Ioana Mihalcea  —  Tuesday, 25 July 2023

Lamine Ghezali a jucat primele două meciuri în Superligă cu Dinamo, însă nu a reușit încă să aibă impactul din sezonul trecut.

Fotbalistul de 24 de ani, născut în Franța, la Lagny-sur-Marne, în suburbiile Parisului, a vorbit în presa algeriană despre originile sale africane și despre preferința de a evolua pentru naționala Algeriei. 

Ghezali a jucat la nivel de juniori în naționala Franței, unde a fost coleg cu fotbaliști precum Matteo Guendouzi, Moussa Diaby și Myziane Maolida. Are 3 meciuri la U17 și U18.

„Vreau să joc pentru Algeria. Am visat să port aceste culori încă din copilărie. Sunt foarte atașat de originile mele, părinții mei sunt algerieni. 

Am avut un sezon excelent cu Dinamo, am marcat multe goluri, sper să atrag atenția selecționerului Djamel Belmadi. Echipa națională este în prezent plină de tinere talente, sper să fiu printre ele în curând. 

Sunt un jucător de atac polivalent, sunt tehnic, rapid și un bun finalizator. Am trecut prin mai multe categorii la naționalele Franței. 

Accidentările au avut și un impact negativ, dar și unul pozitiv asupra carierei mele, într-un fel pot spune că am crescut datorită lor, am devenit mai matur”, le-a spus Ghezali jurnaliștilor din Algeria. 

Fotbalistul roș-albilor le-a vorbit și despre cum s-a adaptat în România: 

„Mă simt foarte împlinit la Dinamo București, mă simt bine aici mai ales datorită suporterilor”.

12goluri și 5 pase de gol are Ghezali la Dinamo, cu care a semnat vara trecută

VIDEO Golul înscris de Ghezali în returul barajului cu FC Argeș

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.