Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

Anamaria Prodan l-a luat tare pe Reghe, în direct: „E ultimul drum! Poate ajunge pe fundul oceanului”

Anamaria Prodan, fosta parteneră a lui Laurențiu Reghecampf, a vorbit în această dimineață la GSP Live despre revenirea antrenorului în vârstă de 47 de ani pe banca oltenilor. Reghe i-a luat locul lui Eugen Neagoe, demis ieri.

Articol de David Marinescu   —  miercuri, 26 iulie 2023

Anamaria Prodan, fosta parteneră a lui Laurențiu Reghecampf, a vorbit în această dimineață la GSP Live despre revenirea antrenorului în vârstă de 47 de ani pe banca oltenilor. Reghe i-a luat locul lui Eugen Neagoe, demis ieri.

Anamaria Prodan e de părere că Reghecampf are o ultimă ocazie să-și redreseze cariera. În caz contrar, agentul de fotbaliști susține că tehnicianului îi va fi greu să mai ajungă la nivelul din trecut.

VIDEO. Anamaria Prodan, despre revenirea lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova


„Vreau să-i fie bine, pentru că e tatăl copilului meu. Dar e într-un declin cumplit, trebuie să o spunem. De la finală de Champions League e greu să te întorci în Azerbaidjan sau în România. Dacă acum nu îi iese, la Craiova, îi va fi foarte greu pentru cariera lui și pentru tot ce înseamnă Laurențiu Reghecampf. 

Dacă acum nu câștigă campionatul sau dacă nu califică măcar în Europa League echipa, vor fi probleme mari. I-au lipsit, în ultima vreme, seriozitatea, liniștea, demnitatea, respectul. Ca antrenor, trebuie să fii un exemplu pentru toate generațiile pe care le crești. Când îți pierzi echilibrul, pierzi respectul jucătorilor, societății, și îți e foarte greu să-ți revii. Pentru Laurențiu e foarte greu să-și recâștige echilibrul, asta e părerea mea, sunt și puțin subiectivă, e corect.

E ultimul drum, nu poți să trăiești din amintiri. Are o capacitate fabuloasă, e unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut România. Dar, dacă nu se trezește, nu va atenua căderea. Dimpotrivă, va ajunge pe fundul oceanului și de-acolo nu știu dacă te mai poți ridica. Noi, familia, ne rugăm pentru el, să-i fie bine”, a spus Anamaria Prodan la GSP Live.

În precedentul mandat la CS Universitatea, în sezonul 2021/2022, Reghecampf a câștigat 26 de meciuri, a remizat de 7 ori și a pierdut 12 partide. Ulterior a fost angajat de Neftchi Baku, pe care a condus-o în sezonul precedent, dar azerii l-au demis în această vară, fiind nemulțumiți de rezultatele obținute: locul 3 în campionat, finalistă în Cupă.


VIDEO. Ediția GSP Live din 26 iulie 2023

Mai multe articole de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.