International   •   Campionate   •   SUA

I se spune „Pink Kong” » Leo Messi, alt record incredibil

Leo Messi, alt record incredibil reușit de argentinian. Foto: Instagram

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 26 iulie 2023

Al doilea meci la Inter Miami, prima „dublă” pentru Leo Messi (35 de ani), care a influențat și celelalte două goluri la 4-0 cu Atlanta United în Leagues Cup. Argentinianul a ajuns la 100 de echipe de club împotriva cărora a înscris.

Leo Messi se simte bine în America. Al doilea meci la Inter Miami pe „DRV PNK Stadium”, primul ca titular, controlat total de „La Pulga”.

I-a impresionat pe colegi: „Leo Messi îi ajută mult pe băieții mai tineri. Și pe cei mai bătrâni"

După ce a înscris golul victoriei la 2-1 cu Cruz Azul, în Leagues Cup, o competiție nouă ce reunește echipe din MLS și liga mexicană, campionul mondial argentinian a reușit o „dublă" într-un sfert de oră (8-22), un assist, declanșând și acțiunea la încă o reușită a formației sale. Decisiv la toate golurile la 4-0 cu Atlanta United, în aceeași Leagues Cup.


La 36 de ani, Messi i-a vrăjit nu doar pe fani, ci și pe coechipieri. DeAndre Yedlin, 30 de ani, fundașul dreapta al naționalei americane, cu 81 de selecții, a exclamat: „E colegul meu acum! E colegul nostru!”. Yedlin a adăugat: „E o bucurie să-l ai alături și nu doar pe teren. Un talent extraordinar, e limpede, însă a început deja să-i ajute mult pe băieții mai tineri”. Completând amuzat: „Chiar și pe cei mai bătrâni, ca mine”.

VIDEO. Leo Messi, două goluri la al doilea meci la Inter Miami

Leo Messi, 58 de goluri contra lui Atletico și Real Madrid

Acasă, în Argentina, mass-media e conectată tot la Leo. „Pink Kong”, a titrat Ole, cu un joc de cuvinte între King Kong și culoarea roz a echipamentului lui Inter Miami.


Cotidianul din Buenos Aires a remarcat alt record al căpitanului. Atlanta United e cea de-a 100-a echipă de club împotriva căreia Messi înscrie.

Cele mai multe sunt din Spania, cu cele din Top 10 întâlnindu-se deseori în LaLiga. Sevilla e formația care a cedat cel mai mult în fața sud-americanului, de 38 de ori, urmată de Atletico Madrid (32) și Valencia (30). Real Madrid e pe locul 5 în această ierarhie, la egalitate cu Betis Sevilla, fiecare cu 26 de goluri primite.

Se observă că a fost în cea mai bună formă cu echipele din Sevilla și Madrid: 64 de goluri în total contra andaluzilor, 58 cu madrilenii. 

La Miami, tricourile roz cu numărul 10 și cu numele lui Messi pe spate nu mai există, stocul s-a epuizat. S-a făcut coadă de comenzi la Adidas. Livrarea lor poate dura mai multe luni, potrivit RMC Sport. Iar Fox Sports susține că vânzările de tricouri ale lui Inter Miami au crescut de 25 de ori după venirea lui Leo. 

Prima pagină din „Ole” de astăzi: „Pink Kong”

TOP 10 ECHIPE ÎNVINSE DE MESSI 

1. FC Sevilla 38* 

2. Atletico Madrid 32 

3. Valencia 30 

4. Athletic Bilbao 29 

5-6. Betis Sevilla 26 

Real Madrid 26 

7-8. Osasuna 25 

Espanyol 25 

9. Levante 24 

10. Getafe 21 

* Goluri primite de la Messi.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.