Mihai Rotaru l-a readus la Universitatea Craiova pe Laurențiu Reghecampf, căruia i-a condiționat semnarea contractului de renunțarea la asistenții pe care îi avea în mod obișnuit. Antrenorul în vârstă de 47 de ani a acceptat să colaboreze cu staff-ul clubului, nu cu oamenii lui.
Ca să revină la Universitatea Craiova, Reghecampf a acceptat să-și sacrifice colaboratorii, să renunțe la ei. Aceasta a fost condiția principală pe care i-a pus-o Mihai Rotaru în negocierile pe care le-au purtat marți.
Laurențiu Reghecampf a venit fără „secunzii” lui la Universitatea Craiova
Laurențiu a fost de acord să renunțe la Viorel Dinu și la Florin Tene, asistenții obișnuiți, și să lucreze cu staff-ul pe care i l-a impus clubul. Secund îi va fi Dragoș Bon, antrenorul portarilor o să rămână Daniel Tudor, un specialist dintre cei mai apreciați din campionat. Lui Reghecampf i-a fost acceptat numai preparatorul fizic Bogdan Merișanu, un fost angajat al Federației.
Tehnicianul a acceptat acum un compromis cu care nu a fost de acord în mandatul trecut. Exact din motivul acesta l-a demis Mihai Rotaru. Proprietarul clubului insista ca Reghe să-și schimbe staff-ul, Laur nu a fost de acord și a urmat despărțirea.
Printre asistenții lui se vor afla în continuare Marius Francisc și Ionuț Stancu, analiști. Francisc, pe care Universitatea l-a adus în vara aceasta de la FCSB, are un statut special, el e și antrenor secund, nu numai analist video.
Oltenii l-au atras tocmai cu rolul acesta, în condițiile în care el era apreciat și la FCSB, nu existau alte motive ca să schimbe angajatorul.
Laurențiu Reghecampf și-a pierdut toți colaboratorii
Reghecampf a tot schimbat asistenții în anii de când s-a apucat de antrenorat. El a venit la FCSB în 2012 cu Anton Petrea și cu Thomas Neubert, cu care lucrase și la Chiajna. În perioada în care au colaborat în Țările Arabe s-au certat, iar Petrea și Neubert au ales să fie pe cont propriu, să se despartă de Laurențiu. Au venit împreună la FCSB.
Thomas a rămas printre roș-albaștri, Toni a mai bifat două experiențe ca antrenor principal, la Chindia și la U Cluj. De când i-a pierdut pe Toni Petrea și pe Tommy Neubert, rezultatele lui Reghecampf nu au mai fost bune, el a bifat numai eșecuri peste tot.
{{text}}