Fotbal   •   Liga 1   •   HERMANNSTADT

După Adrian Mazilu, încă un internațional din Superligă a plecat în Vest » Al 2-lea cel mai scump transfer al verii a fost confirmat

Raul Opruț, cu numărul 13 / FOTO: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 26 iulie 2023

FC Hermannstadt l-a vândut pe fundașul Raul Opruț (25 de ani) belgienilor de la Kortrijk cu 400.000 de euro, asigurându-și 20 la sută dintr-un viitor transfer și bonsuri de performanță ce pot duce suma totală la 700.000 de euro. În 2019 îl achiziționaseră gratis, de la Genoa. Opruț va semna pe 3 ani și va câștiga 12.000 de euro net lunar.

Anunțat în exclusivitate de Gazeta Sporturilor, transferul lui Raul Opruț de la Hermannstadt la Kortrijk s-a finalizat. Din informațiile Gazetei, internaționalul român în vârstă de 25 de ani va semna un contract pe 3 sezoane cu clubul belgian, ce-i garantează un salariu net de 12.000 de euro pe lună, la care se adaugă diverse bonusuri de performanță.

Kortrijk l-a vrut pe Raul Opruț și în iarnă

Kortrijk l-a mai dorit și-n iarnă, propusese 400.000 de euro, dar în cele din urmă s-a decis amânarea discuțiilor, întrucât echipa traversa o perioadă dificilă în campionat și nu era sigur că va reuși să evite retrogradarea. 


Belgienii au revenit recent cu aceeași ofertă, însă cum Opruț a devenit între timp internațional, sibienii au cerut 600.000 de euro.

În cele din urmă, s-a bătut palma la următoarele cifre: 400.000 de euro acum, 20 la sută dintr-un viitor transfer și bonusuri de performanță ce ar putea duce suma totală a transferului la 700.000 de euro!

Doar Farul a vândut mai bine decât Hermannstadt

Hermannstadt l-a adus pe Opruț la Sibiu în 2019, gratis, de la Genoa. Astfel că profitul imediat este de 400.000 de euro! Totodată, ardelenii sunt al doilea club din Superliga care reușește să vândă un jucător român unei echipe din lumea bună a fotbalului european, în această vară. 


800.000de euro este cota de piață a lui Raul Opruț pe transfermarkt.de

Înaintea lor, campioana Farul l-a cedat pe Adrian Mazilu lui Brighton, în Premier League, contra sumei de 3 milioane de euro.

3selecții are Raul Opruț, 25 de ani, în naționala mare a României

VIDEO. Paraschiv și Opruț, interviu inedit în cantonamentul lui Hermannstadt

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.