Altele

Performanță nemaivăzută pentru România! Constantin Popovici și Cătălin Preda, AUR și ARGINT la Fukuoka!

+40 Foto
Performanță senzațională reușită de românii Constantin Popovici și Cătălin Preda la Campionatele Mondiale de la Fukuoka / FOTO: Raed Krishan (Japonia)

Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto)  —  Thursday, 27 July 2023

Performanță senzațională reușită de românii Constantin Popovici și Cătălin Preda la Campionatele Mondiale de la Fukuoka! Cei doi reprezentanți ai României au cucerit medaliile de aur, respectiv argint, în proba de sărituri de la mare înălțime. Sunt primele astfel de distincții obținute de sportivi de-ai noștri în această probă, care nu e încă una olimpică. 

  • Reporterul Roxana Fleșeru și fotoreporterul Raed Krishan sunt în Japonia, la Fukuoka, și transmit toate informațiile care contează de la Campionatele Mondiale.

Primele medalii românești de la Campionatele Mondiale de Natație de la Fukuoka au fost obținute în mare stil în această dimineață. Constantin Popovici și Cătălin Preda, sportivii care urcaseră pe podium și la Europenele de la Roma de anul trecut, au reușit performanțe și mai sonore la Mondialele din Japonia. Au terminat pe primele două locuri în proba de sărituri de la înălțime, aducând României primele medalii în concursul care a devenit probă la Campionatele Mondiale începând din 2013.

Constantin Popovici a contabilizat un punctaj total de 472.80 de puncte, fiind urmat de compatriotul Cătălin Preda, notat cu 438.45 după cele patru sărituri. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat francezul Gary Hunt, cu 426.30 de puncte.

+40 Foto
Performanță senzațională reușită de românii Constantin Popovici și Cătălin Preda la Campionatele Mondiale de la Fukuoka / FOTO: Raed Krishan (Japonia)

Constantin Popovici și Cătălin Preda „sclipesc” și la Mondiale, după ce au luat medalii și la Europenele de anul trecut

Românii Cătălin Preda și Constantin Popovici au sărit de pe platforme situate la 27 de metri deasupra bazinului, execuțiile lor fiind punctate de un juriu de 5 experți.

Campionatele Mondiale de Natație de la Fukuoka, 14-30 iulie, sunt cea mai importantă competiție din această vară. Pe lângă așteptările croite în jurul lui David Popovici, România e puternic reprezentată și de săritorii de la mare înălțime Constantin Popovici și Cătălin Preda, campionul și vicecampionul europeni de vara trecută de la Roma. Iar cei doi au răspuns pe măsură, „recidivând” cu medalii și în Japonia!

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.