Conference League

Bulgarii amenință după ce-au pierdut la limită cu FCSB: „Îi batem la retur” + Mesajul conducerii către jucători: „Trebuia să riscăm”

CSKA 1948 - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cristi Preda (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)  —  joi, 27 iulie 2023

FCSB n-a strălucit deloc la Sofia (1-0 cu CSKA 1948), a făcut-o doar Florinel Coman, din nou cel mai bun de pe teren. Vicecampioana României a făcut totuși un pas mare spre turul 3 preliminar. Iar înfrângerea la limită n-a căzut deloc bine sofioților, care cred că meritau mult mai mult de la primul lor meci european.

  • Andrei Crăițoiu și Vlad Nedelea, reporterii Gazetei Sporturilor, operatorul Iosif Popescu și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Sofia (Bulgaria) de unde transmit cele mai noi informații despre meciurile din Conference League
  • Returul are loc joi, 3 august, de la ora 21:30. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport și DigiSport

De exemplu, mijlocașul de 27 de ani Antonio Vutov a declarat la finalul partidei: „Ne pare rău pentru înfrângere, cred că am meritat un rezultat mai bun mai ales în perspectiva reprizei secunde. Sper să avem o șansă mai mare în meciul următor. O să fie un meci de care pe care la returul de la București".

Tsenov: „Ne-a lipsit încrederea și clasa în fața porții”

Emil Tsenov, mijlocaș 21 de ani, susține că bulgarilor le-a „lipsit puțină încredere și clasă în fața porții”. Apoi a precizat că „am jucat de la egal la egal o repriză și chiar i-am întrecut uneori. E o diferență mare între campionatul bulgar și meciurile europene. Majoritatea dintre noi nu avem experiență în competițiile europene”.

Chiar dacă a fost extrem de dezamăgit de rezultat, antrenorul Atanas Rybarski e încă încrezător. „Au fost destule situații pe care le puteam concretiza în favoarea noastră. Nimic nu s-a terminat încă mai avem un meci săptămâna viitoare la București. Îi felicit pe băieți pentru entuziasm și dăruire. Este foarte important cum vom aborda meciul de la București", a declarat tehnicianul.

+34 Foto
CSKA 1948 Sofia - FCSB // FOTO: Cristi Preda

Stoycho Mladenov, director operațional CSKA 1948: „Putem bate FCSB la București”

Iar directorul operațional Stoycho Mladenov a declarat că „FCSB este echipa mai experimentată. Nu i-am pus sub presiune în niciun moment al jocului și trebuia să riscăm. 

Dar sunt greșelile începutului de drum. Avem șansele noastre în manșa secundă. Acum cum ne-au bătut ei aici, putem să-i batem noi acolo! Trebuie să ajustăm orice pentru a merge mai departe, iar antrenorul va analiza aspectele pozitive și cele negative ale meciului”.

VIDEO. Elias Charalambous, conferință de presă după victoria de la Sofia: „Nu am rezolvat încă nimic!”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.