David Popovici (18 ani) a oferit prima reacție după ce a terminat pe locul 6 în finala de la 100 de metri liber din cadrul campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka.
- Reporterul Roxana Fleșeru și fotoreporterul Raed Krishan sunt în Japonia, la Fukuoka, și transmit toate informațiile care contează de la Campionatele Mondiale.
„Din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine.
Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suișuri și coborâșuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine și nu e deloc sfârșitul lumii.
De abia aștept să merg la următorul concurs și să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și da, sunt și un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”.
David Popovici, locul 6 în finala de la 100 metri liber de la Fukuoka!
David Popovici a încheiat pe locul 6 cursa de 100 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de la Fukuoka. Românul era campionul mondial en-titre și deținătorul recordului acestei probe, însă a făcut o cursă sub așteptări și părăsește competiția niponă fără medalie. Aurul a fost câștigat de Kyle Chalmers, care n-a bătut, însă, recordul lui Popovici.
{{text}}