Opinii

Să învățăm și din succese!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  joi, 27 iulie 2023

Cum am scris și imediat după meci, FCSB a învins-o meritat pe CSKA 1948 în deplasare și a făcut astfel un pas important pe drumul calificării în Conference League. Important și, în opinia mea, decisiv. Întrucât nu-i de crezut că formația sofiotă va fi capabilă să răstoarne la București rezultatul de 0-1 consemnat pe "Vasil Levski". Una că ea a părut modestă, oarecare. Alta că reprezintă un fotbal ce trăiește mai degrabă din amintiri. Dacă România ocupă locul 48 în ierarhia FIFA, Bulgaria e mult la vale, abia pe 77.

Repet că, în ciuda succesului, FCSB n-a sedus. N-a impresionat. A început convingător, a dominat startul partidei și a deschis scorul prin Fl. Coman, din nou omul ei numărul 1. După care însă a cedat inițiativa și s-a stins. A terminat în corzi, înghesuită în propria jumătate de teren, fiind nevoie ca Târnovanu s-o salveze în două rânduri. Să recunoaștem că tabela de marcaj a arătat mai bine decât prestația vicecampioanei noastre din repriza secundă.

S-a întâmplat asta din pricină că 6-7 dintre componenții ei n-au dat randamentul scontat. De aici și titlul cronichetei de miercuri seara, "Așteptam mai mult".

În opinia mea, au dezamăgit Ov. Popescu, Radunovici, Haruț, Al. Băluță și Cordea, dar și, introduși pe parcurs, V. Crețu și Oct. Popescu. În schimb, mi-a plăcut Edjouma, care a adus un plus de energie. Dacă au strălucit, pe lângă Fl. Coman și Târnovanu, Olaru și Șut, Dawa a greșit des, iar Compagno s-a zbătut ca peștele pe uscat. Practic, italianul n-a avut nicio realizare notabilă.

CSKA 1948 - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)

Ca atare, destui au fost cei care, paradoxal, în frunte cu Gigi Becali și cu Mihai Stoica, și-au exprimat nemulțumirea. Decepția. Ei au apreciat, corect, că FCSB trebuia să se impună mai clar și, superioară valoric, să se desprindă mai tare. Adică să încheie încă din tur socotelile cu CSKA 1948.

Să admitem că atitudinea celor doi oficiali, ca și a majorității comentatorilor TV, e de înțeles. Rezonabilă, motivată. Într-adevăr, Olaru et Comp au rămas datori la Sofia.

În paralel însă, cum FCSB a câștigat întâlnirea, acele reproșuri vecine cu disperarea, cu panica, par exagerate. Deoarece una e să critici decent și la obiect, cu măsură, și alta să bocești și să vezi numai negru în fața ochilor. Să te uiți doar la partea goală a paharului și să proclami că această echipă n-are viitor în Conference, inclusiv cu Chiricheș și cu Djokovic printre titulari!

Zău așa, dar ce-ar fi preferat pesimiștii de ocazie, ca FCSB să joace mai frumos și să piardă, atunci ei s-ar fi declarat fericiți?!

Fără să fiu fan FCSB, iar Gigi Becali nici atât, îndrăznesc să-mi păstrez optimismul. Bazat pe faptul că, dincolo de slăbiciunile ei, FCSB e mai bună decât CSKA 1948. Ba chiar consider că a venit momentul să mai învățăm și din victorii. Nu ca până acum, doar din înfrângeri, deși nici din ele n-am reținut mare lucru. Din păcate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.