International   •   EURO 2012   •   DOPING

Aproape 300 de controale antidoping la Euro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 25 mai 2008

UEFA va introduce un nou sistem de control antidoping pe durata EURO 2008 şi va efectua, pentru prima oară în istoria sa, analize de sânge pe parcursul celei mai importante competiţii europene inter-ţări, informează AFP.

Pentru EURO 2008, sunt prevăzute un minim de 284 de controale antidoping, fiind prima competiţie majoră, după Olimpiada de la Atena în 2004, în care hormonul de creştere (hGH) va fi analizat imediat după partide, fără a mai fi necesară congelarea probelor de sânge, în aşteptarea testului, precum la turneele anterioare.



Cele 284 de controale antidoping vor consta în prelevarea simultană atât a probelor de urină cât şi de sânge, fiind împărţite în două categorii: controale dinaintea competiţiei şi controale din timpul competiţiei. Înainte de debutul Campionatului European, echipele vor fi controlate cel puţin o dată, pe baza unei trageri la sorţi prin care vor fi desemnaţi câte zece jucători de la fiecare reprezentativă. Această perioadă, denumită pre-competiţie, debutează din momentul reunirii loturilor, prelevările de probe biologice urmând a se face în cantonamentele echipelor. Pe parcursul competiţiei, doi jucători ai fiecărei echipei, inclusiv rezervele introduse în teren, vor fi selectaţi, tot prin tragere la sorţi, după fiecare din cele 31 de meciuri, pentru a fi supuşi testului antidoping.



Totalul de 284 de teste anunţate ce vor fi efectuate de către UEFA reprezintă un număr minim, alte controale inopinate putând fi efectuate "de fiecare dată când este necesar, pe baza suspiciunilor sau a unui prim test cu rezultate pozitive", afirmă Marc Vouillamoz, responsabilul departamentului antidopaj din cadrul UEFA.



Utilizarea de către sportivi a hormonului de creştere (substanţă chimică ce potenţează capacitatea de efort), catalogată drept "riscantă" de către Vouillamoz, va putea fi monitorizată prin posibilitatea testării imediate a probelor de sânge prelevate de la sportivi, fără a mai fi necesară congelarea lor, ca până în prezent. Alte substanţe interzise, precum steroizii, hemoglobina de sinteză, substanţe stimulente sau stupefiante, detectabile în sânge, precum şi metode ca reinjectarea propriului sânge, vor putea fi de asemenea depistate prin noua metodă introdusă de UEFA.



Costul programului antidoping pe care UEFA îl va implementa pe parcursul EURO 2008 se ridică la 350.000 de euro, reprezentând contravaloarea analizării propriu-zise a probelor prelevate, la care se vor mai adăuga costurile de prelevare, ale salariilor şi cheltuielilor de deplasare. UEFA, asemeni FIFA, se va putea baza în acest program pe propriii medici, în număr de 40 în perioada pre-competiţională, cărora li se vor mai adăuga 12, pe durata turneului final.



Totodată, iniţiativa UEFA din această vară ar putea servi drept test pentru aplicarea aceluiaşi program antidoping în viitoare ediţie a Ligii Campionilor. Forul european organizează controale antidoping la nivel de turnee finale din 1984, în Franţa, atunci când însuşi actualul preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost testat. Pe parcursul sezonului 2006-2007 au fost efectuate 1662 de teste, dintre care 3 au ieşit pozitive (două pentru consum de canabis şi unul pentru cortico-steroizi). Ultimul caz major de dopaj depistat de UEFA a fost cel al fundaşului portughez Abel Xavier, depistat pozitiv în 2005, după o partidă din Cupa UEFA, pentru consum de steroizi anabolizanţi.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.