Campionate

Leo Messi revine pe Camp Nou? » Inter Miami dă asigurări: „Vom ajuta Barcelona”

Lionel Messi/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 29 iulie 2023

Jorge Mas, unul dintre acționarii lui Inter Miami, asigură că Lionel Messi (36 de ani) se va întoarce pe Camp Nou, stadion care a intrat în renovare.

Mas vrea ca Barcelona și Inter Miami să joace un meci amical pe Camp Nou după ce se va încheia renovarea acestuia, sau să organizeze un eveniment la care să participe ambele echipe, inclusiv Messi, pentru o ultimă demonstrație în fața fanilor catalani.

„Nu știu dacă vom organiza un fel de amical sau un rămas bun al lui Leo de la fotbal, dar este sigur că vom face ceva. Vom ajuta Barcelona cu acest proiect. Când se va deschide noul Camp Nou, vrem ca Messi să salute fanii așa cum se cuvine”, a declarat Jorge Mas, citat de Tuttomercato.

Cam Nou a intrat în procesul de renovare

Barcelona se mută pe stadionul Montjuic din sezonul viitor, pentru că legendarul Camp Nou a intrat într-un amplu proces de renovare, care va dura 3 ani și va costa clubul peste un miliard de euro. Capacitatea va crește la 105.000 de locuri.

Proiectul noii arene prevede ca finalizarea renovării să se facă în 1.000 de zile, urmând ca Barca să poată juca din nou pe celebrul său stadion în sezonul 2024-'25, la o capacitate redusă pentru public. Imagini impresionante din procesul de demolare circulă pe rețelele sociale și în presa spaniolă în ultimele zile.

Inaugurat în 1957, și Camp Nou va avea parte de un „facelift” major. Al treilea etaj va suporta cele mai mari modificări, noul Camp Nou urmând să beneficieze de un acoperiș integral. Vor fi montate și tabele uriașe, iar capacitatea se va mări de la 99.000 la 105.000 de locuri.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.