Oțelul - FCSB 2-0. S-au strâns 6 sezoane de când FCSB nu a mai avut un start fără greșeală, așa cum s-a întâmplat în acest sezon. Vicecampioana de anul trecut are maximum de puncte după 3 runde, plus un succes în Conference League.
Începutul de sezon a fost excelent pentru FCSB, care are victorii pe linie în toate competițiile.
Echipa lui Elias Charalambous a strâns până acum 4 succese în tot atâtea meciuri. Trei dintre ele în campionat, cu FCU Craiova (3-1), Dinamo (2-1) și Oțelul (2-0), plus cel din Conference League, de la Sofia, cu CSKA 1948, 1-0.
Elias Charalambous ca Reghecampf
Ultima dată când FCSB a avut un astfel de start s-a întâmplat în 2016-2017, tot cu 9 puncte.
Atunci, cu Laurențiu Reghecampf pe bancă, bucureștenii câștigau meciurile cu Viitorul (3-1), Concordia Chiajna (1-0) și FC Botoșani (2-0). Numai că erau partidele din etapele 2, 3 și 4, pentru că meciul din prima rundă l-a amânat pentru luna august. Atunci, au remizat cu Poli Iași, 1-1.
FCSB n-a luat titlul nici atunci
În acel sezon FCSB s-a instalat în poziția de lider între etapele 6 și 19, dar a terminat sezonul doar pe locul 2, după Viitorul, la egalitate de puncte cu echipa lui Hagi.
Asta în ciuda faptului că a fost lider în 7 din 10 runde de play-off.
Stoichiță, „vinovat" pentru arbitraj
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a fost prezent la meci și a fost ținta fanilor gazde.
Suporterii gălățeni au apelat inclusiv la jigniri la adresa lui Stoichiță, pe care l-au învinovățit la orice fază dictată de arbitrul Iulian Dima împotriva echipei lor. „Stoichiță, ai stricat fotbalul", s-a auzit din tribune. Au fost însă și apostrofări mai dure.
Mai întâi a fost luat la țintă la penalty-ul primit de FCSB. Ulterior, directorul tehnic de la FRF a fost jignit la o fază la care „centralul" a oprit jocul, după ce Denis Haruț fusese lovit de o minge în față, din apropiere. La ieșirea din arenă, Stoichiță a fost apostrofat de un suporter al Oțelului: „Mihai, ești în FRF, fă ceva pentru arbitraj. E rușinos, strigător la cer. Pentru ce mai avem VAR?".
Directorul tehnic de la FRF a răspuns: Ce treabă să am eu cu arbitrajul? Eu vin să văd jucători".
{{text}}