E clar acum: FCSB va evolua pe stadionul Steaua. Așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate, contractul de închiriere a stadionului din Ghencea a fost semnat și îi permite vicecampioanei să joace acolo meciul cu CFR Cluj, programat duminică seara, de la 21:30.
Pe lângă faptul că accesarea stadionului reprezintă în sine o mare victorie pentru FCSB și pentru Gigi Becali în disputa de ani de zile care există cu CSA Steaua, afluența mare de public care se anunță pentru partida de duminică îi aduce patronului roș-albaștrilor o veste mare și din perspectivă financiară.
FCSB va putea să realizeze încasări imense și un profit pe măsură, cu mult peste ceea ce s-a bifat la derby-ul cu Dinamo, care a avut loc pe "Arcul de Triumf" și la care au asistat puțin peste 6.000 de spectatori.
Dacă va fi sold out, profitul ar însemna 300.000 de euro
De această dată, FCSB va avea la dispoziție un stadion cu o capacitate mare, de peste 30.000 de locuri.
În plus, față de confruntarea cu Dinamo, care a fost declarată de risc maxim, duelul cu CFR Cluj îi poate permite FCSB-ului să aibă o arenă plină aproape de capacitatea totală.
Cum de la Cluj nu sunt așteptați mai mult de 100 de fani, inclusiv zona rezervată oaspeților va fi foarte mică, implicit și zonele tampon, cerute de Jandarmerie, vor fi la nivel minim.
Informații despre bilete la FCSB - CFR Cluj
FCSB încă nu a anunțat ce prețuri au biletele pentru acest meci și nici în ce mod vor fi ele comercializate.
E de așteptat însă ca tichetele să aibă același nivel, astfel ca prețul mediu să fie undeva în jur de 11-12 euro. În cazul în care jocul va fi sold out, atunci veniturile vor însemna în jur de 360.000 de euro. FCSB va avea însă cheltuieli importante.
35.000 de euro reprezintă chiria și sistemul de operare, bani care vor fi virați celor de la CSA Steaua, în vreme ce în jur de 25.000 reprezintă alte cheltuieli, cu firma de pază, stewarzi, catering etc. Profitul pe care Gigi Becali îl va putea obține va fi de aproape 300.000 de euro.
Față de ceea ce a rămas în conturile FCSB-ului după derby-ul cu Dinamo, profitul care ar putea fi făcut duminică va fi de 15 ori mai mare.
Pe "Arc", chiria a fost de 24.000, iar celelalte cheltuieli au însemnat alți aproape 15.000 de euro (stadionul fiind mai mic n-a fost nevoie de mulți angajați ai firmei de pază). Din bilete s-au obținut undeva în jur de 60.000 de euro.
Aproape sigur, meciul de duminică va fi și cel care va stabili recordul de spectatori prezenți pe noua arenă din Ghencea.
Până acum, partida care a produs cel mai mare număr de fani a fost CSA Steaua - Dinamo 2-0, urmărită de 21.522 de spectatori, în play-off-ul ligii secunde.
Top 5 asistență pe noul stadion Steaua
Data | Meciul | Spectatori |
apr.23 | CSA Steaua - Dinamo 2-0 | 21.522 |
iun.23 | România - Spania 0-3 | 21.227 |
mar.22 | România - Grecia 0-1 | 20.000 |
oct.21 | România - Armenia 1-0 | 13.576 |
iul.21 | CSA Steaua - OFK Belgrad (inaugurarea arenei) | 12.000 |
2,15 milioane de euroau fost încasările realizate de FCSB, exclusiv din bilete, pe parcursul anului 2022
8 ani au trecutde când FCSB a disputat ultima dată un meci în Ghencea, în primăvara lui 2015, într-o dispută cu Viitorul, pe fosta arenă, demolată în vara lui 2018
{{text}}