Presa italiană anunță că Bari, formație care a ratat la limită promovarea în Serie A la finalul sezonului trecut, fiind învinsă în finala barajului de Cagliari cu 1-2 la general, s-a arătat interesată de Malcom Edjouma (26 de ani), mijlocașul francez al celor de la FCSB.
Italienii scriu că Bari a făcut o ofertă de un milion de euro pentru a-l transfera pe Malcom Edjouma, exact suma pe care Gigi Becali a anunțat, luni, că o vrea în schimbul mijlocașului din Hexagon.
Ofertă de la Bari pentru Malcom Edjouma, de la FCSB: „Patronul Stelei, Becali, cere un milion de euro”
„Bari așteaptă un răspuns de la Steaua după ce a făcut o ultimă ofertă pentru Edjouma. Cererea patronului de la Steaua a fost de un milion de euro.
Bari a prezentat azi (n.r. - luni) o nouă ofertă, exact cât a cerut Becali, iar tranzacția ar putea fi încheiată în câteva ore.
Bari a stabilit un termen-limită pentru un răspuns, întrucât vrea să rezolve rapid problema mijlocașului.
Edjouma este văzut drept varianta ideală întrucât poate îndeplini mai multe roluri la mijlocul terenului și este redutabil în jocul aerian”, a scris publicația italiană Antenna Sud.
Malcom Edjouma a fost transferat de FCSB de la FC Botoșani în februarie 2022, în schimbul a 350.000 de euro. Francezul a bifat 58 de apariții în tricoul vicecampioanei.
A înscris de 14 ori și a pasat decisiv în 4 rânduri. În actuala stagiune are 4 meciuri jucate pentru FCSB, în Superliga și Conference League. A punctat o dată, pe terenul lui FCU Craiova, meci câștigat de bucureșteni cu 3-1.
{{text}}