Cochetul cartier Domenii, stadionul Arcul de Triumf, construit pentru un sport de golani jucat de bărbați decenți și împrumutat pentru mai popularul fotbal, meci de acasă al lui Dinamo, un club care s-a lăudat mereu cu IQ-ul superior al fanilor săi.
Te-ai aștepta la o experiență decentă într-o seară obișnuită de luni, mai ales că biletul primit de la un amic e în tribuna a II-a, sau Est, departe de zbuciumul suporterilor din PCH. Doar că la 9 și 15, cu un sfert de oră înainte de startul meciului, la singura intrare spre o tribună cu câteva mii de locuri te așteaptă un blocaj de peste 100 de persoane.
Din cauză că stadionul e înghesuit între terenurile de rugby și de tenis din spatele sediului COSR, accesul e greoi, iar unii dintre fanii care așteaptă descongestionarea celor doi turnicheți funcționali urlă la jandarmi și primesc înapoi urlete mai puternice. O stare inexplicabilă de iritare plutește aiurea în aer.
La 9 și 28, toți fanii blocați afară sunt în tribuna a doua. Într-un colț stau băieții în negru de la Peluza Sud care cântă că sunt liberi și îi doare în p***. Durerea lor e molipsitoare. Locurile de pe bilete nu se mai respectă. Poți să ai un copil cu tine, nimeni nu se mai ridică să-ți dea locul pe care l-ai plătit, ba chiar devii enervant pentru că stă să înceapă meciul și tu le blochezi vederea celor care au ajuns mai devreme.
Oricum, unde aveai tu loc - în rândul doi - nu ai nicio șansă să vezi ceva pentru că la balustrada din față se stă în picioare ca în metrou în zilele aglomerate. Nimeni nu se așază pe scaunele goale din primul rând, toți vor să fie mai aproape de gazonul aflat chiar sub tribună. Cum nu poți sta în picioare pentru că ai provoca o reacție de domino în susul tribunei, te obișnuiești cu gândul că te vei uita la Dinamo - Sepsi printre umerii și capetele băieților lipiți de balustradă.
Și începe meciul. În primele minute, Dinamo dă de vreo trei ori mingea în aut chiar lângă zona unde ai tu loc, iar sărmanul Bogdan Oteliță - jucătorul U-21 de la Sepsi - are onoarea de a relua jocul de la margine. Un băiat în alb și prietenii săi, aflați la balustradă, îl pândesc vânătorește. Cum intră în raza lor de acțiune, dau drumul unei ploi de flegme, unele mai groase, altele mai sărăcăcioase, înspre puștiul de 20 de ani care și-a dorit probabil toată viața să devină fotbalist cunoscut. Printre scuipați țâșnește o perdea de înjurături derivate din „Oteliță, să o f**** pe mă-ta și pe soră-ta!”.
Răcoriți până la următorul aut, brunetul în alb și amicii săi de la balustradă își aprind mulțumiți câte o țigară. Chiștoacele zboară, evident, sub tălpi, unde sunt zdrobite și întinse pe betonul încă nou al arenei. Singurul steward aflat în zonă e mai mic de vârstă decât Oteliță și privește impasibil la încălcarea repetată a legilor și a regulilor de bun-simț.
Apoi atenția se mută de la Oteliță la Istvan Kovacs. Iritați de o decizie a centralului, sute de fani din tribună încep să scandeze „S-o f**** pe mă-ta!”. Apoi, „Rooooo-mânia!” cu multă sete. În sinea lor, sunt probabil mândri că le-au zis-o ungurilor de la Sepsi și ungurului de Kovacs.
Scenele cu scuipați și înjurături grosolane se repetă ciclic până aproape de pauză, când Sepsi dă gol. În tribună se face liniște, apoi încep înjurăturile către băieții în roșu. Neluț Roșu, excelent în meci până atunci, a fost ușor ușor luat la puricat împreună cu rudele lui de sex feminin. Apoi au urmat Ricardo Grigore, Bani și „Șaptișpe”, adică numărul 17, Dennis Politic, cu tot neamul lor.
Seara liniștită de luni riscă să se transforme într-o sesiune de reeducare prin ură așa că ieși pe lângă biserica Cașin, cu cupolele ei abia deslușite în lumina nocturnei, și te duci spre casă să prinzi repriza a doua la televizor. Măcar acolo nu vezi flegmele, iar ura e filtrată de microfoanele de fond.
Aproape de miezul nopții, pe gsp.ro apar pozele cu peluza în care au stat fanii de la Sepsi OSK. “Bozgorii”, “secuii” sau cum le-a mai venit românilor țanțoși din tribune la gură au lăsat curat lună în urma lor, așa cum mai vezi doar la japonezii veniți la Campionatele Mondiale.
Și atunci te întrebi dacă nu cumva toate se leagă.
Faceți un exercițiu într-un concediu! Mergeți cu mașina prin satele din Muntenia și apoi treceți munții spre secuime, spre Covasna și Harghita. Priviți în curțile oamenilor simpli și o să rămâneți mirați. Până în Carpați, majoritatea curților - inclusiv cele curate - conțin un mic haos, cu obiecte inutile depozitate claie peste grămadă pe lângă garduri, în timp ce dincolo nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
Nu e vorba de bani, nu se trăiește mai bine la Sfântu Gheorghe sau la Miercurea Ciuc decât la Ploiești sau la Pitești, dar probabil avem de-a face cu un strop în plus de civilizație.
Poate că e forțat, dar nu ai cum să nu te gândești dacă nu cumva în acest ingredient mărunt stă și una dintre explicațiile pentru care starul naționalei Ungariei, Dominik Szoboszlai, joacă acum la Liverpool, în timp ce al României - dacă avem unul - e la Empoli, un club mărunt din Italia.
Oricum, mai important e că noi suntem români și ne doare în p*** de tot și de toate.
PS - Textul e scris de un fan pătimaș al lui Dinamo în copilărie, dezamăgit de club și de fanii lui în perioada de după 1998. În curtea bunicilor lui de lângă București e același haos din toată țara asta pe care o numim mândri România.
PS2 - Azi-noapte târziu, un român care o urmărește pe Chelsea prin toată lumea a scris pe Instagram: “Sunt de șase ani membru cotizant la Chelsea și merg la fiecare meci de acasă sau din deplasare. Regulile sunt extrem de aspre aici. La orice abatere, ai minumum 3 ani de interdicție. Un amic de-ai mei și-a luat cinci ani de interdicție pentru o țigară aprinsă. A fost suspendat chiar de clubul pe care îl susține”.
PS3 - Pentru oficialii clubului Dinamo și pentru reprezentanții Jandarmeriei care ar putea fi interesați să extragă din tribune suporterii care se comportă mizerabil, iată o filmare cu bărbatul în alb care l-a scuipat și înjurat pe Oteliță
{{text}}