Transferul lui Denis Drăguș (24 de ani) de la Standard Liege la Coventry e în aer, deși cluburile aveau o înțelegere pentru 1,5 milioane de euro. Jucătorul insistă acum că dorește să rămână în Belgia. El a respins și acordul cu Rapid.
În iunie, Standard Liege s-a înțeles cu Rapid să-l cedeze pe Denis Drăguș în schimbul a 1,3 milioane de euro. În cele din urmă, atacantul în vârstă de 24 de ani a apărut la Liege, a trecut vizita medicală și a plecat în cantonament cu echipa belgiană.
Luna trecută, oficialii lui Standard au ajuns la un acord și cu Coventry, echipă din liga secundă engleză, care a ratat la penaltyuri barajul de promovare în Premier. Suma era puțin mai mare, 1,5 milioane de euro. Se pare că și această mutare va cădea!
Enervat, managerul lui Coventry caută alt jucător de profilul lui Denis Drăguș
Așteptat în Anglia, Drăguș e încă la Liege și, potrivit cotidianelor La Derniere Heure și L'Avenir, el refuză și transferul la Coventry. Nu mai vrea să părăsească Belgia, anunțându-i pe conducătorii roș-albilor că dorește să continue pe „Sclessin".
Mai mult, jurnalistul Kevin Sauvage (DH) susține că, deranjat de refuzul lui Denis, managerul lui Coventry, Mark Robins, ar fi renunțat la planul de a-l aduce, căutând alt jucător de profilul lui.
Denis Drăguș a jucat o jumătate de oră la Standard Liege în prima etapă: „E jucătorul nostru”
La Standard, antrenorul Carl Hoefkens nu ar zice nu păstrării lui Drăguș. A fost mulțumit de el în cantonament și la meciurile de pregătire, mai ales cu Hertha Berlin, amical în care a și înscris.
„Știm situația lui Drăguș. Acest transfer la Coventry se poate face. Sau nu. Deocamdată, e jucătorul nostru”, a declarat Hoefkens, folosindu-l pe Denis în prima etapă, o jumătate de oră în final la 0-1 în deplasare cu Sint-Truidense.
Standard Liege nu mai poate înregistra jucătorii noi fără banii de la transferul lui Denis Drăguș
Problema lui Standard Liege: clubul ar fi vrut să-l vândă pe „tricolor" pentru a obține bani cu care să înregistreze noii veniți. Cu transferul lui Drăguș în aer, belgienii sunt în așteptare.
{{text}}