Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Florin Răducioiu îi prevede un viitor sumbru lui Dinamo: „Va fi un chin pentru ei să se salveze”

Florin Răducioiu (53 de ani), fostul mare atacant al lui Dinamo, crede că trupa din „Ștefan cel Mare” va avea probleme serioase în a se salva de la retrogradarea din Superliga.

Articol de Vlad Roșu   —  miercuri, 02 august 2023

Florin Răducioiu (53 de ani), fostul mare atacant al lui Dinamo, crede că trupa din „Ștefan cel Mare” va avea probleme serioase în a se salva de la retrogradarea din Superliga. 

„Câinii roșii” au început actuala stagiune de Superliga cu 3 înfrângeri în primele 3 etape de Superliga: 0-2 cu CS Universitatea Craiova, 1-2 cu FCSB și 0-3 cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Florin Răducioiu consideră că lotul lui Dinamo nu este unul destul de competitiv pentru nivelul primei divizii. 

Florin Răducioiu, vehement în privința lui Dinamo: „Echipa nu este de nivelul primei ligi”

„Îmi place de Burcă. Încearcă să ţină optimismul cât mai ridicat. Echipa nu este de nivelul primei ligi. 


Nu ştiu, nu cunosc realitatea, este vorba de bani aici. Cu această echipă, Dinamo va avea foarte mult de suferit.

Va fi un chin pentru ei să se salveze”, a declarat Florin Răducioiu, conform Orange Sport. 

Ovidiu Burcă, după Dinamo - Sepsi: „Ne așteptam să nu fie ușor, mai ales în primele 3 etape”

Luni seară, după ce Dinamo a fost învinsă de Sepsi pe stadionul „Arcul de Triumf”, scor 0-3, Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul alb-roșiilor, spunea că se aștepta la un astfel de scenariu după primele 3 etape, în care Dinamo a întâlnit formații care au jucat sezonul trecut în play-off. 


„Cred că astăzi (n.r. - luni), față de celelalte două meciuri, nu am ce să le reproșez jucătorilor. Au fost câteva momente psihologice. Poate că dacă reușeam să înscriem noi primii alta era soarta meciului. Rămânem cu un joc mult mai solid. Scorul este total nedrept, injust, dar așa este fotbalul.

Parcă lipsește încă puțin să ajungem unde ne dorim. Scorul arată o diferență mult prea mare, pe teren nu a fost așa. Am arătat în multe momente un joc bun, pe care l-am controlat. Am avut ocazii, trebuie să continuăm așa.

Nu este ușor, ne așteptam să nu fie ușor, mai ales în primele 3 etape, când știam ce echipe aveam să întâlnim, dar nu va fi simplu nici cu celelalte.

Pentru a avea forța să bați astfel de echipe îți trebuie mai multă coeziune, spirit, să iei deciziile bune în momentele-cheie, ceea ce nu am făcut astăzi când trebuia să avem mai multă luciditate. Asta lipsește. 

Am avut mulți jucători noi, câțiva jucători au lipsit. Așa se întâmplă când treci dintr-o ligă în alta, când aduci jucători. Știu că lumea își pierde răbdarea, dar trebuie să rămân calm, lucid”, a afirmat Burcă. 

VIDEO. Dinamo - Sepsi 0-3. Vlad Iacob: „Ne așteptam la un început greu, nu este o tragedie”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.