International   •   Campionate   •   COPA LIBERTADORES

Fostul fundaș de la Real Madrid, fault extrem de dur în Copa Libertadores » I-a rupt piciorul unui adversar și a izbucnit în lacrimi

+6 Foto
Marcelo, în lacrimi. Foto: Twitter @ Liberta Depre

Articol de Vlad Roșu   —  miercuri, 02 august 2023

Marcelo (35 de ani), fundașul stânga al celor de la Fluminense, a comis un fault extrem de dur în minutul 56 al partidei contra celor de la Argentinos Junior, scor 1-1, din turul „optimilor” de finală din Copa Libertadores. 

La scurt timp de la reluarea jocului, fostul fundaș al celor de la Real Madrid l-a faultat extrem de dur pe Luciano Sanchez (29 de ani), fundașul dreapta de la Argentinos Juniors. 

Marcelo, fault extrem de dur în Argentinos Juniors - Fluminense. I-a rupt piciorul unui adversar

Marcelo se afla în posesia balonului și încerca să-l dribleze pe Luciano Sanchez. În momentul în care fundașul dreapta al argentinienilor a încercat să-l deposedeze, Marcelo a comis un fault extrem de imprudent asupra acestuia. 


Piciorul lui Luciano Sanchez s-a întins foarte mult, iar brazilianul l-a călcat pe acesta cu gheata pe genunchi, făcând ca stângul lui Sanchez să se rotească la 360 de grade. 

Imediat după aceea, echipa medicală a lui Argentinos Junior a intrat pe teren, pentru a-i acorda lui Sanchez îngrijiri medicale. Argentinianul a fost urcat pe targă și dus de urgență la spital. 

Mai apoi, brazilianul a izbucnit în lacrimi, dându-și seama de intrarea pe care a avut-o asupra lui Sanchez, una care i-ar putea încheia acestuia cariera. 

Marcelo a fost eliminat de „centralul” partidei, iar Fluminense a evoluat în inferioritate numerică timp de 18 minute, până când portarul Alexis Martin, de la Argentinos Juniors, a fost și el trimis mai repede la cabine în minutul 76, pentru un fault comis în afara careului.


Argentinos Juniors deschisese scorul în minutul 14

Argentinos Juniors a deschis scorul în minutul 14, prin Gabriel Avalos. Paraguayanul a reluat de la 11 metri, pe centrul porții, o centrare a lui Javier Cabrera. 

Fluminense a egalat în minutul 87, când Samuel Xavier a trimis o torpilă din voleu în vinclul drept al porții gazdelor. Brazilienii puteau da lovitura în minutul 90+7, dar golul lui Leonardo Fernandez a fost anulat pe motiv de ofsaid. 

Manșa retur se dispută pe 9 august, de la ora 01:00 (ora României). Câștigătoarea acestei duble va întâlni în „sferturile” de finală învingătoarea dintre Flamengo și Olimpia Asuncion, formație din Paraguay. 

VIDEO. Rezumat: Argentinos Juniors - Fluminense 1-1

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.